Marţea Seacă, ultima zi în care se spală şi calcă. „Bărbaţilor care îşi ajută soţiile le merge bine tot anul”
Marţea din Săptămâna Patimilor, numită şi Marţea Seacă este și ultima zi în care oamenii mai pot munci la câmp sau în care se mai spală şi se calcă.
„Perioada de dinaintea Sfântului Paşti, numită şi Săptămâna Patimilor, este o săptămână sfântă şi binecuvântată, când credincioşii se pregătesc să primească lumina Învierii, presărată cu rânduieli şi obiceiuri străvechi. Totodată, această perioadă vestește sosirea celei mai vechi și importante sărbători ale creștinității, menită să aducă în sufletele noastre speranța mântuirii și a vieții veșnice. Marţea Mare, numită şi Marţea Seacă, este ziua dedicată predicii de pe Muntele Măslinilor, când Iisus a anticipat distrugerea marelui Templu, dar şi propriile patimi”, explică cercetătorul etnografic Sorin Mazilescu, citat de Adevarul.ro.
Se spune şi că bărbaţilor care îşi ajută soţiile cu treburile din casă în Marțea Mare le va merge bine tot anul.
„Se poate în schimb aspira, da cu matura, se spală geamuri și se fac treburile grele din curte și grădină. Este chiar recomandat să se facă aceste treburi, pentru că, după această zi, gospodinele nu mai au voie să spele și să calce în zilele următoare”, spune cunoscutul cercetător etnografic.