Poliția a ajuns sâmbătă acasă la Oana Zăvoranu
Momente grele acasă la Oana Zăvoranu! Poliţia a fost chemată în urmă cu câteva minute. Din cauza zarvei create în faţa locuinţei, apropiaţii vedetei au fost nevoiţi să ceară sprijinul forțelor de ordine.
În urmă cu puțin timp, autorităţile au ajuns la ea acasă. Potrivit primelor informaţii, poliţia a fost solicitată, după ce în faţa locuinţei s-a creat un întreg tărăboi, între curioşi şi presă, scrie Spynews.ro.
Problemele cu actele au făcut ca, pentru a ridica cineva trupul neînsuflețit al Marioarei Zăvoranu, să fie extrem de dificile în această dimineață.
Mărioara Zăvoranu a murit vineri, la Institutul Fundeni, unde era internată de trei luni, din cauza unor probleme grave de sănătate. Mama Oanei Zăvoranu era internată la secţia de urologie şi transplant renal. Femeia a intrat în comă joi şi era ţinută în viaţă doar de aparate. Averea ei a fost estimată la 60 de milioane de euro.
Mărioara Zăvoranu era internată la Institutul Fundeni de la începutul anului din cauza unei boli renale. Din cauza unei infecţii, ea a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, în urma căreia i-a fost extirpat un rinichi. În timp, starea ei de sănătate s-a înrăutăţit, iar joi seară a intrat în comă,
Mărioara Zăvoranu îşi dorea să fie înmormântată în cimitirul ei, unde sunt îngropaţi şi tatăl natural al Oanei Zăvoranu, şi cel adoptiv.
Mărioara Zăvoranu lasă în urma ei o avere estimată la 60 de milioane de euro. Numai cimitirul i-a adus în ultimii 9 ani un profit de 1,2 milioane de euro, adică un câştig anual de peste 130 de mii de euro.
Mare parte din averea Mărioarei Zăvoranu a fost lăsată moştenire de al doilea soţ al ei, Nicolae Zăvoranu, bărbatul care a înfiat-o pe Oana. Şi tatăl natural al actriţei, Nelu Bănicioiu, a avut o avere impresionantă pe vremea comuniştilor. Personaj controversat, tatăl natural al Oanei Zăvoranu a făcut închisoare pentru evaziune fiscală, după ce a păgubit statul comunist cu 1,5 milioane de lei, în jur de un milion de dolari.
În afară de Oana, Marioara Zăvoranu a mai avut două gemene, care au murit la cutremurul din 1977. Tot atunci au murit şi părinţii Marioarei Zăvoranu, care o adoptaseră după ce au găsit-o abandonată în vagonul unui tren.