Marian Vanghelie scapă de arestul la domiciliu
Magistrații de la Curtea de Apel București au admis miercuri o cerere a primarului suspendat al sectorului 5, Marian Vanghelie, de înlocuire a arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, în dosarul în care acesta a fost trimis în judecată pentru luare de mită, abuz în serviciu și spălare de bani.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Vanghelie are mai multe obligații: să nu depășească limita teritorială a județului Ilfov și a municipiului București, decât cu încuviințarea instanței; să nu se apropie de ceilalți inculpați, de martori, experți și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale; să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit faptele; să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme, scrie Agerpres.ro.
Decizia este definitivă.
Inițial, Vanghelie a fost arestat preventiv în luna martie, după care a fost eliberat pe 10 iulie și plasat în arest la domiciliu.
El a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea a nouă infracțiuni de luare de mită și abuz în serviciu și șapte infracțiuni de spălare de bani.