MENIU

Marea Britanie ar putea EXTINDE perioada post-Brexit

Marea Britanie ar putea accepta extinderea perioadei de tranziţie post-Brexit, cu câteva luni, dacă Uniunea Europeană (UE) renunţă la propunerile pentru o aşa-zisă separare a Irlandei de Nord, a declarat ministrul britanic pentru Brexit, Dominic Raab, duminică, transmite agenţia de presă Reuters.    

Discuţiile dintre Marea Britanie şi UE s-au blocat în mare măsură, din cauza dezacordului privind separarea Irlandei. Prima doreşte asigurări că nu se va mai reveni la o graniţă clasică cu Irlanda, dacă nu este stabilită în timp util o relaţie comercială viitoare cu UE.

Perioada de tranziţie post-Brexit sau perioada de implementare, în care Marea Britanie ar păstra regulile UE şi ar evita astfel problemele de la frontiera cu Irlanda, este programată să se încheie în decembrie 2020.

„Dacă avem nevoie de «un pod», de la sfârşitul perioadei de implementare până la viitoarea relaţie ... sunt deschis să apelez la o scurtă prelungire a perioadei de implementare. Este evident un posibil traseu, atâta timp cât este scurt, poate câteva luni şi, în al doilea rând, dacă ştim cum vom ieşi din el şi, evident, trebuie să rezolve problema de separare, astfel încât aceasta să dispară ca variantă”, a declarat Raab pentru BBC TV.

Într-un interviu publicat duminică, negociatorul şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a declarat ferm că mărfurile expediate din Marea Britanie în Irlanda de Nord, după Brexit, trebuie să fie verificate, dar a insistat că acest lucru nu ar însemna o nouă frontieră.

Marea Britanie susţine că propunerea UE de a menţine Irlanda de Nord în Uniunea vamală este inacceptabilă, deoarece ar crea o frontieră în Marea Irlandei. Această menţinere ar face ca Marea Britanie să rămâne în interiorul Uniunii vamale, dar Marea Britanie susţine că trebuie să fie o perioadă limitată de timp sau să aibă un mecanism clar de ieşire.

 

Sursa

 

 
 
 
 
Mai multe articole despre:
Marea Britanie prelungire Brexit