MENIU

Marcel Ciolacu: Vom câștiga aceste alegeri. Nu se mai poate face vreo analogie între Liviu Dragnea și PSD. Anunț tranșant despre Ponta 

Marcel Ciolacu, președintele PSD Foto: Inquam Photos

Marcel Ciolacu este sigur că PSD va câștiga alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie, și că va forma viitorul Guvern. Liderul social-democrat susține că PNL nu a putea face nicio majoritate cu USR și nu exclude alianțe cu partidul fostului său coleg Victor Ponta, care nu vede deloc posibilă o colaborare cu PSD după alegeri. Ciolacu îl taxează pe Ponta pentru declarațiile din ultima perioadă și spune că actualul PSD nu mai poate fi asociat cu Liviu Dragnea.

 

„Eu cred că vom câștiga aceste alegeri, respectiv PSD va fi pe primul loc. Nu văd cum vor face PNL cu USR majoritate. PNL să-și cedeze din privilegiile pe care le are acum sau USR să facă un guvern cu corupții de la PNL. Suntem în plină campanie electorală, haideți să vedem cui încredințează românii votul. (...). Avem capacitatea de a negocia, cu adevărat, ne-am exprimat foarte clar că sub nicio formă nu vom face un guvern cu PNL și Domane ferește să rămână Orban în continuare prim-ministrul României, mai ales pentru anul dificil care va fi 2021”, a declarat Marcel Ciolacu, într-un interviu acordat, duminică, la EuropaFM.

Despre o variantă de colaborare cu USR, Ciolacu neagă categoric o posibilă alianță: „Nu. (...) Nici eu nu vreau să mă asociez cu ei, cu PNL și cu nicio formațiune politică”. 

Cât despre alți posibili parteneri de guvernare, președintele PSD spune că ar avea mai multe variante și nu a negat nici o posibilă colaborare cu Pro România, chiar dacă Victor Ponta exclude acest lucru: „Vor fi discuții, normal că discutăm cu toată lumea”.

Ciolacu: E total neserios ce face Victor Ponta

Însă Marcel Ciolacu precizează că „e total neserios ce face Victor Ponta. Faptul că-ți ataci foștii colegi. Până la urmă Victor Ponta are un mandat pe PSD, nu a fost ales în Parlamentul României pe Pro România. Un partid care ti a oferit toată cariera politică: președinte la Tineret, prim-ministru, președinte al partidului, candidat pentru a fi președintele României, și deodată să găsești că PSD este partidul cel rău. Cred că se descalifică prin această atitudine și pesediștii o sa-și vadă de PSD-ul lor”.

Liderul PSD spune că pe listele pentru alegerile parlamentare partidul nu are niciun penal, niciun condamnat penal: „Este evidentă reforma din ultimii ani în PSD. Faptul că nu mai există niciun penal pe liste, nu neapărat condamnat. Niciun om politic trimis în judecată nu se găsește pe listele PSD”.

Ciolacu: Nu se mai se poate face vreo analogie între Liviu Dragnea și PSD

Cât despre asocierea cu Liviu Dragnea, acest lucru ține de trecut, mărturisește Ciolacu: „Pentru mine reprezintă un trecut, pe care mi-l asum ca președinte, fiindcă aș fi un ipocrit să nu mi asum trecutul. Dar este un trecut. Nu cred că se mai se poate face vreo analogie între Liviu Dragnea și PSD. Mi-aduc aminte că și Victor Ponta când era președinte al PSD, secretar general era Liviu Dragnea, era și vicepremier în Guvernul Victor Ponta. Ipocrizia este întotdeauna taxată de electorat”.