MENIU

Marcel Ciolacu cere ca toți cei 5.000 de participanți la Congresul PNL, inclusiv Iohannis, să fie amendați: ”E dictatură guvernamentală!”

Marcel Ciolacu. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a acuzat că în România este o dictatură guvernamentală și a subliniat că toate cele 5.000 de persoane prezente la Congresul PNL din weekend, inclusiv președintele Klaus Iohannis, trebuiau amendate.

Ciolacu a amintit că, anul trecut, când se înregistrau 10.000 de cazuri de Covid-19 pe zi, lucrările congresului PSD s-au ținut online.

Liderul PSD i-a acuzat pe președintele Klaus Iohannis, premierul Florin Cîțu, președintele Camerei Deputaților, Lodovic Orban, și pe miniștri că au încălcat legea și, în acest context, ”nu pot avea tupeul” să le ceară românilor ca ei să o respecte. 

”Toți cei 5.000 trebuie amendați. Dacă vor să aplice legea, dacă ministrul de Interne vrea să aplice legea, toţi cei 5.000 de participanți la acel congres trebuie amendați, în frunte cu Klaus Iohannis”, a spus Ciolacu marți seară la un post TV. 

Dacă nu sunt amendați toți cei 5.000, se face o nedreptate românilor, a adăugat liderul social-democraților. 

Citește și: ”Amendă MAXIMĂ de 10.000 de lei pentru Congresul PNL din 25 septembrie, de la Romexpo”

Președintele PSD a acuzat că ce se întâmplă în țara noastră este o ”dictatură guvernamentală”.
”Toate instituțiile statului au stat în spatele organizării unui Congres. Guvernul României a modificat legi ca să se țină un Congres. Nu a existat un abuz mai mare de la Ceaușescu incoace”, a mai spus Ciolacu. 

Citește și: ”Gabriela Firea, despre amenda primită de PNL după Congres: ”2 lei de delegat, atât valorează onoarea guvernanților!”