MENIU

Managerii români anticipează bugete IT mult mai mari în următorii trei ani

Specialiştii IT, la mare căutare

Bugetele IT ale companiilor din România vor înregistra printre cele mai importante rate de creştere dintre ţările din Europa Centrală şi de Est, conform unui studiu PAC, care a evidenţiat că, în următorii trei ani, 45% dintre firmele chestionate vor suplimenta fondurile alocate acestui domeniu.

Rezultatele studiului Pierre Audoin Consultants (PAC), realizat la solicitarea Kapsch BusinessCom (Austria), arată că 45% dintre factorii de decizie din departamentele IT ale companiilor româneşti chestionate estimează că în următorii trei ani bugetele alocate acestei componente vor creşte, în timp ce 17% previzionează o "creştere puternică", cifre care îi conferă României statutul de piaţă cu cel mai mare potenţial de creştere în regiunea Europei Centrale şi de Est.

Potrivit studiului, în care sunt incluse predicţiile pentru ţările analizate, România se află pe locul secund, la două puncte în spatele Poloniei.

"IT-ul şi telecomunicaţiile reprezintă nu numai elemente importante pentru modernizarea şi eficientizarea companiilor, dar şi un motor semnificativ de creştere pentru economie, prin dinamica pozitivă înregistrată în domeniu. România are cea mai bună evoluţie şi deţine un număr foarte mare de specialişti IT cu un grad avansat de calificare", a declarat directorul operaţional al Kapsch BusinessCom, Jochen Borenich, într-o conferinţă.

El a adăugat că avansul României în clasament nu se datorează exclusiv previziunilor legate de bugete.

"România este o piaţă avansată în ceea ce priveşte accesul mobil la aplicaţiile de tip enterprise oferit de către companii angajaţilor ce folosesc smartphone-uri sau tablete, precum şi în ceea ce priveşte posibilitatea de integrare a dispozitivelor mobile personale în reţeaua companiei", a arătat Borenich.

Potrivit studiului, România înregistrează cele mai mari valori şi la planurile de a oferi personalului oportunitatea de a folosi dispozitive personale (BYOD - Bring your own device) pe un orizont de trei ani.

"20% dintre managerii IT intenţionează să ofere aceste facilităţi, în timp ce media pentru toate ţările în care s-a efectuat studiul este de 14%. Aceste caracteristici oferite pentru a îmbunătăţi productivitatea şi gradul de confort al angajaţilor trebuie analizate şi din perspectiva securităţii informaţiilor", a mai spus reprezentantul Kapsch BusinessCom.

Cu toate că în ultimii trei ani ponderea companiilor care au efectuat un audit de securitate extern este de numai 38% (media este de 46%), studiul arată că România va recupera pe viitor.

Datele studiului arată că 57% dintre respondenți, comparativ cu media de 46% rezultată, consideră că bugetele alocate pentru personalul cu atribuții în zona securității informatice vor crește, iar 53% se așteaptă la o evoluție pozitivă a cheltuielilor totale pentru componenta de securitate IT.

Aproape 900 de manageri IT din şapte ţări (Austria, Polonia, România, Slovacia, Cehia, Turcia şi Ungaria) au fost chestionaţi cu privire la evoluţia bugetelor de IT şi la diferitele provocări din domeniu.

Denumit "ICT-Business-Trends & Challenges", studiul a fost realizat de compania de analiză de piaţă şi consultanţă Pierre Audoin Consultants (PAC).

"Studiul confirmă faptul că şi în viitor se vor înregistra creşteri ale cifrelor de afaceri în domeniu. Unul dintre rezultate are o importanţă deosebită: companiile chestionate preferă, în numeroase domenii, precum cel de outsourcing, furnizorii cu prezență locală puternică în defavoarea companiilor internaţionale. Lucru care validează strategia noastră pentru aceste ţări, unde acţionăm similar ca în Austria", a afirmat Borenich.

Grupul austriac Kapsch a intrat pe piaţa din România în anul 2009 şi, în 2011, a demarat un program de investiţii în plan local, concretizat printre altele prin achiziția furnizorului local de servicii IT Squario IT Solutions, complet integrat în subsidiara locală.

În ultimii trei ani, subsidiara locală a grupului IT&C austriac a derulat proiecte în sectorul petrolier, în cel bancar şi de asigurări, cel de telecomunicaţii şi cel medical, şi a fost partener de soluţii şi servicii IT profesionale pentru numeroase companii austriece, precum OMV.

Potrivit reprezentanţilor subsidiarei locale, grupul austriac va utiliza şi va extinde capabilităţile centrului internațional de servicii înfiinţat în România la începutul anului 2013, care asigură suport şi servicii IT pentru companiile grupului Kapsch şi pentru beneficiarii acestora.

"Până la începutul lunii octombrie, în acest centru vor lucra mai mult de 50 de specialişti români, de la 25 în prezent", a directorul executiv al Kapsch România, Liviu Bozga.

Înfiinţată în 1976, PAC este o companie privată de cercetare de piaţă şi consultanţă pentru piața de software şi servicii ICT.
Kapsch BusinessCom, o companie a Kapsch Group, este unul dintre cei mai importanţi furnizor de servicii IT&C în Austria, Cehia, Slovacia, Ungaria, România şi Polonia, având 1.400 de angajaţi şi vânzări anuale de aproximativ 300 milioane de euro.

Mai multe articole despre:
economie manageri bugete IT