MENIU

Mamă acuzată că ar fi încercat să-și arunce copilul în fața unei mașini. Detalii șocante din anchetă

Sursa foto: Poliția Română

Acuzații grave la adresa unei femei din Constanța, mama unei fetițe de 7 ani. Aceasta este suspectată că ar fi încercat să-și arunce copilul în fața unei mașini pe motiv că minora ar fi posedată. Un martor a alertat poliția, iar oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz. 

Imaginile șocante au fost filmate de un martor pe o stradă din Constanța, chiar în timp ce, tot el, a sunat și la 112 să anunțe incidentul. Cu polițistul în telefon, bărbatul a continuat să o urmărească pe femeia care își ținea fiica în brațe, înfășurată complet într-un prosop.

Martorul le-a mai spus polițiștilor că femeia îi făcea și descântece copilului. Oamenii legii ajunși la fața locului au deschis cercetările penale.

„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului, continuându-se cercetările în vederea stabilirii situației de fapt”, a precizat Andreea Iliescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

Au fost sesizați și inspectorii de la Protecția Copilului. Aceștia au decis că fetița să fie îngrijită de bunicul din partea mamei, dar vor continua să monitorizeze situația familiei.

„Minora se afla în siguranță alături de bunicul matern. A fost identificat și tatăl și contactat telefonic, urmând ca acesta să vină în țară și să aibă grijă de minoră până când situația mamei se va clarifica”, a explicat Mihaela Ristea, directorul adjunct DGASPC Constanța.

În fața polițiștilor, femeia ar fi negat acuzațiile. Ea le-a spus anchetatorilor că a scos copilul din casă pentru a-l răcori întrucât avea febră, iar medicamentele nu ar fi funcționat. 

Mai multe articole despre:
constanta mama agresiva