Mali a deschis o anchetă judiciară privind prăbuşirea avionului Air Algerie
Mali a început o anchetă judiciară în cazul prăbuşirii pe teritoriul său a unui avion Air Algérie, plecat de la Ouagadougou către Alger, a anunţat duminică ministrul malian al Solidarităţii şi Acţiunii umanitare, Hamadou Konate, potrivit Mediafax.
"Mali a deschis o anchetă judiciară imediat după descoperirea avionului. (...) Ancheta judiciară a fost deschisă pentru omor involuntar", a declarat Konate.
Preşedintele Burkina Faso, Blaise Compaore, a anunţat sâmbătă că ţara sa, de asemenea, a iniţiat o anchetă judiciară cu privire la prăbuşirea avionului Air Algerie în Mali.
"Procurorul (...) din Ouagadougou a deschis o anchetă judiciară pe 24 iulie (joi), pentru a investiga cauzele catastrofei aviatice, care s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, în Mali, a afirmat Compaore.
Acest procuror "va colabora cu omologii săi din Mali şi Franţa, ţări cu care" Burkina Faso a încheiat acorduri de cooperare judiciară, a afirmat preşedintele Compaore.
Potrivit ministrului malian al Comunicaţiilor, cutiile negre ale avionului prăbuşit au fost transferate duminică din Gao (nordul Mali) către Bamako, de unde vor fi expediate în Franţa.