Majoritatea deținuților refuză să se imunizeze împotriva Covid. Semnal de alarmă tras de sindicaliști
Federația Sindicatelor din Administrația Natională a Penitenciarelor a anunțat, marți, că doar 9.000 din cei 22.500 de deținuți au solicitat să se vaccineze împotriva coronavirusului. Imunizarea acestora se va face în special cu serul Johnson&Johnson, care se administrează într-o singură doză.
Sindicaliștii acuză lipsa de comunicare cu deținuții și spun că refuzul acestora de a se imuniza pune în pericol polițiștii din penitenciare.
”Nici măcar jumătate dintre deținuți nu se vor vaccina, ceea ce înseamnă un real pericol pentru polițiștii din penitenciare care desfășoară activități directe cu aceștia. N-a avut cine să discute cu deținuții și să îi determine să se vaccineze. O lipsă de interes care ne va costa. Cine va răspunde pentru aceste dezinteres?”, au transmis sindicaliștii, potrivit hotnews.
Imunizarea persoanelor private de libertate se va face în cabinetele din penitenciare.
”La nivelul penitenciarelor se va întocmi o listă cu doritorii pentru vaccinare. Această activitate se va desfăşura în cabinetele proprii medicale din penitenciare, cu resursă umană proprie, la care pot participa şi alte categorii de persoane din resursa fiecărui judeţ, acolo unde nu există suficientă resursă umană disponibilă. Dozele vor fi preluate dintr-un centru fix, după modelul vaccinării în centrele sociale şi rezidenţiale, se va asigura vaccinarea în cadrul penitenciarului, în cabinetele medicale.
Persoanele vor fi introduse în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor, iar adeverinţa de vaccinare se păstrează la fişa medicală a fiecărei persoane. Se va distribui vaccin de la compania Johnson&Johnson, tocmai pentru a facilita vaccinarea, pentru că vorbim de o schemă de administrare cu o singură doză, însă se pot folosi şi alte tipuri de vaccinuri, în măsura în care se respectă lanţul de frig şi celelalte condiţii necesare”, anunța coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, pe 13 aprilie.