Maia Sandu avertizează Kremlinul după amenințările cu Transnistria: „Lecția războiului e grea. Rusia e agresorul, iar Ucraina se apără”
Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, revine cu mesajul despre războiul din Ucraina și provocările Rusiei în regiunea separatistă Transnistria.
Maia Sandu a declarat joi că oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului au aceleași năzuințe și că R. Moldova nu își dorește ca războiul să se repete.
Aceasta a subliniat că Republica Moldova nu își dorește ca “războiul să se repete în casa noastră” și că “de aceea este necesar să ne cunoaștem istoria, să reținem lecțiile ei și să păstrăm capacitatea de a judeca clar. Libertatea noastră este prețioasă – ea merită și trebuie apărată. Doar în libertate viața omului este protejată”.
Mesajul a fost transmis de Ziua Memoriei și Recunoștinței, atunci când sunt comemorați eroii căzuți în conflictul armat de la Nistru din 1992, către veterani și familiile celor care și i-au pierdut pe cei dragi în războiul de pe Nistru.
“De Ziua Memoriei și Recunoștinței îi cinstim pe cei care au luptat pentru apărarea independenței țării noastre. Pe cei care și-au sacrificat tinerețea, sănătatea și viața pentru a apăra integritatea Republicii Moldova într-un război nedrept și inegal cu armata rusă și cu trupele de mercenari”, a spus Maia Sandu, la la 31 de ani de la începerea ostilităților militare în cadrul războiului ruso-moldovenesc din regiunea transnistreană, conflict înghețat între timp.
„Cinstim pe cei care au luptat pentru apărarea independenței Republicii Moldova, care și-au sacrificat viața pentru a apăra integritatea într-un război nedrept și ilegal. Suntem alături de rudele eroilor, de părintii lor îmbătrâniți, de văduvele care au pierdut oameni dragi. Peste 31 de ani, sacrificiul nu este uitat. În ziua memoriei ne angajăm sa nu uitam prețul enorm plătit de eroi. Să nu uităm prețul plătit de societate ca Moldova să-și continue calea spre libertate. Nimeni dintre noi nu și-a dorit acel război, el a venit peste noi ca o năpastă, ca o furtună. Suntem un popor pasnic, eforturile noastre sunt îndreptate spre unitatea cetățenilor, indiferent pe ce parte a Nistrului trăim.
Vedem cum războiul distruge vieti și pretuim cu atât mai mult pacea. Nu am permis până acum capetelor înfierbântate să transforme regiunea transnistreană în scena unui noi conflict. Autoritătile fac totul pentru a preveni și a nu admite tensionarea pe Nistru. Lecția războiului este grea. Lucrurile sunt clare: Rusia este agresorul, iar Ucraina se apără. Înțelegem că e criminal sa invadezi o tară, sa ucizi, sa anexezi ilegal. Nu vrem ca războiul sa se repete în casa noastră. Trebuie sa ne cunoaștem istoria, să respingem propaganda dușmănoasă, care întunecă mințile oamenilor, să păstrăm capacitatea de a judeca clar”, a subliniat Maia Sandu, potrivit publika.md.
Maia Sandu a reamintit că „oamenii de pe cele două maluri ale Nistrului au aceleași năzuințe și pot trăi în armonie. Trebuie să lucrăm împreună ca să construim, în Moldova, o societate bazată pe libertate și pe respect reciproc. O societate în care oameni diferiți trăiesc liber și pașnic, așa cum își doresc”.
Discursul Maiei Sandu vine la câteva săptămâni după ce ce a anunțat despre planul Kremlinului de destabilizare a Republicii Moldova prin zona Transnistriei. Maia Sandu a declarat că Rusia plănuiește să implice diversioniști cu pregătire militară, camuflați în civil, care să atace instituții ale statului și să ia ostatici, subliniind că “prin acțiuni violente mascate sub proteste ale așa-numitei opoziții, ar urma să se forțeze schimbarea puterii de la Chișinău”.