Mai sunt 12 ani până la dezastrul climatic
Omenirea mai are doar 12 ani până la o adevărată catastrofă climatică. Un raport ONU arată că guvernele trebuie să ia măsuri fără precedent pentru a limita încălzirea globală. Altfel, întreaga planetă va avea de suferit din cauza valurilor de căldură extremă, a inundaţiilor şi a secetei.
Specialiştii susţin că statele au 12 ani la dispoziţie pentru a limita creşterea temperaturilor cu 1,5 grade. În caz contrar, lumea va fi afectată de vreme extremă, creşterea nivelului oceanelor şi dispariţia faunei.
Pentru stoparea creşterii temperaturilor este nevoie de măsuri radicale. La nivel global, emisiile de dioxid de carbon trebuie să scadă cu 45% până în 2030, în comparaţie cu nivelul din 2010 şi să ajungă la "zero" până la mijlocul secolului. În plus, energia regenerabilă va trebui să furnizeze cel puţin 70% din electricitate până în 2050.
Filmul "The day after Tomorrow" imaginează un viitor apocaliptic cauzat de schimbările climatice după ce politicienii resping apelurile oamenilor de ştiinţă. Ficțiunea poate deveni foarte curând realitate.
Potrivit specialiştilor, viitorul planetei se anunţă la fel de periculos. În esenţă, oamenii mai au 12 ani la dispoziţie pentru a limita creșterea temperaturii pe glob. Dacă se va încălzi și cu o jumătate de grad, atunci nivelul oceanelor va creşte cu 10 centimetri, evenimentele meteo extreme se vor înmulţi, iar tot mai multe specii de animale vor dispărea.