Mai mulţi bani pentru rechizitele şcolare. Anunţul făcut de Ministerul Educaţiei
Ministerul Educației Naționale a depus miercuri, 30 august 2017, o cerere de finanțare prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD) 2014-2020, care va permite, în anul școlar 2017-2018, achiziționarea de rechizite pentru preșcolari, respectiv suplimentarea cu ghiozdane a pachetelor de rechizite ce se acordă elevilor din ciclul primar și gimnazial.
Cererea de finanțare este complementară programului național derulat de Guvernul României în conformitate cu prevederile Legii 126/2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite şcolare și Legii nr. 248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Obiectivul urmărit este ca prin majorarea bugetului alocat inițial (11.118.363 lei), fiecare copil din grupul țintă să primească în anul școlar 2017-2018 atât rechizite școlare, cât și ghiozdan.
Astfel, se preconizează finanțarea achiziției a 308.611 ghiozdane pentru elevii din clasele II-VIII (elevii din clasele pregătitoare și I primesc ghiozdane prin programul național), precum și rechizite școlare pentru un număr estimat de 51.539 de preșcolari. Valoarea estimată de achiziție este de 40 lei/elev/an școlar.
Grupul țintă eligibil este reprezentat de copiii cei mai dezavantajaţi din învăţământul de stat preșcolar, primar şi gimnazial, cursuri de zi, aflați în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară.
Suma totală din POAD 2014-2020 destinată Ministerului Educației naționale pentru finanțarea a diverse programe cu impact social este de 27.000.000 euro, ceea ce presupune un buget mediu anual de 6.750.000 euro pe durata întregului exercițiu financiar, cu posibilitatea redistribuirii sumelor în funcție de necesități de la an la an.