MENIU

Mai ai aceste carnete prin casă? Valorează o avere acum

Carnetele de economii erau în mare vogă înainte şi imediat după '90. Iar dacă mai ai unul aruncat în vreun sertar prin casă, trebuie să știi că poţi recupera banii depuşi atunci.

Este vorba de trei categorii de librete CEC: cele de 70.000 de lei- prețul unui autoturism Dacia, înainte de 1990; libretele de 5.000 de lei, cu care se putea câștiga o mașină Dacia, la extragerile periodice efectuate de CEC; libretele de economii, de diferite valori, cu dobânda acordată de CEC la vremea respectivă.

"În ultimii ani, disputa cu aceste carnete a fost și este una acerbă. Pe de-o parte, discutăm despre carnetele CEC- Dacia, prin care populaţia, până în 1993, a depus banii, în vederea achiziționării de autoturisme. De cealalată parte, discutăm despre carnetele CEC, pentru economisire. Pentru carnetele tip- Dacia, de 70.000 de lei, se poate merge, conform legislației, direct în instanță, pentru a obține despăgubirile, care, în urma actualizării, se ridică la aproximativ 20.000 de lei noi, dar nu se acordă cash, ci în titluri de stat. Detalii, în Legea nr. 19, din 4 martie 2016”, a declarat un avocat pentru Libertatea.

Pentru carnetele CEC de diferite valori, cu dobânzi, ca și pentru cele de 5.000 de lei, cu câștiguri în autoturisme, leguitorul nu a conceput o lege națională, prin care să fie restituite aceste sume.

Mai multe articole despre:
avere CEC libret cec economii