Mafia pompelor funebre din Spitalul. Pantelimon, afaceri profitabile cu suferința familiilor. Complicitate sinistră cu angajați din "saloanele morții"
Noi dezvăluiri șocante în mega dosarul pacienților lăsați să moară la Spitalul Sfântul Pantelimon. În incinta instituție funcționează o firmă de pompe funebre care în mod oficial își direcționează serviciile către familiile celor decedați. Jurnalista Anca Alexandrescu a prezentat o serie de mărturii ale unor oameni care au avut contact direct cu această firmă și care sugerează că aceasta are un adevărat monopol și ar beneficia de ajutorul ilegal al unor angajați din spital.
O colegă din redacția Realitatea Plus i-a relatat Ancăi Alexandrescu, sub protecția anonimatului, experiența sinistră prin care a trecut la spitalul "Sf. Pantelimon", la moartea unui unchi.
"După deces, primesc un telefon de la un individ cu o voce dubioasă care-mi adresează condoleanțe, spunând că este medic la Sp. Pantelimon. I-am cerut numele și câteva detalii medicale, S-a bâlbâit și tot ce a putut să-mi spună a fost că se poate ocupa de înmormântare. Întreb de când se ocupă spitalul de înmormântare și îi închide telefonul. Mă duc la spital, la secția ATI și abia după 2 ore am primit și confirmarea oficială că unchiul meu a murit. Se bâlbâiau, se schimbase tura, i-am întrebat cum e posibil să nu ma anunțe nimeni după atâta timp și să aflu de la un angajat de la pompe funebre care se dă drept medic.Nu mi-au putut oferi un răspuns, n-au făcut decât să arunce vina de la unii la alții?", a relatat o martoră.
CINE ESTE FIRMA "SINCERE CONDOLEANȚE" SRL?
Potrivit acesteia, pe holul spitalului a discutat cu o altă persoană care a trecut prin aceeași experientă sinistră la moartea mamei sale.
Mai mult,reprezentanți ai firmei de pompe funebre stăteau de vorbă chiar pe holul secției ATI cu aparținători din provincie ai unor pacienți care au murit, încercând să-i convingă să accepte serviciile lor. "Se ocupau de toate documentele cu ASISTENTA ȘEFĂ, era vizibil. Am verificat prețurile și am constata că sunt cam de două ori mai mari decât cele practicate de restul firmelor funebre din București, dar omul, la nevoie, dă cât i se cere. Am mers la biroul managerului Bogdan Socea și am înregistrat o plângere"
Aceeași martoră a mai relatat că i-a explicat managerului prin care a trecut, iar acesta i-a răspuns că nu știe nimic, fiind de acord că n este firesc să se întâmple așa și că va face o anchetă.
APARȚINĂTORII, ȘANTAJAȚI EMOȚIONAL CU ÎNTÂRZIEREA ELIBERĂRII ACTELOR DE DECES
Complicitatea sinistră și imorală, dacă nu ilegală, de la spitalul Pantelimon, a fost subliniată și de Gabriela Lucuțar-Badea, manager al unei firme de pompe funebre. Potrivit acestei, informațiile privind decesele sunt furnizate de unele asistente, iar firma îi șantajează mascat pe aparținători, sugerându-le că dacă apelează la servicii din exterior nu vor reuși să ridice trupul de la morgă în scurt timp, poate nici a doua zi. Acest lucru este posibil și pentru că parte din personalul medical care ar primi bani de la firma respectivă ar întârzia deliberat eliberarea documentelor de deces, tocmai pentru a forța familiile să accepte condițiile.