MAE: Sporirea prezenţei militare a SUA pe teritoriul României, salutată de Iulian Fota în cadrul întrevederii cu Robert Portman
Secretarul de stat pentru afaceri strategice din Ministerul Afacerilor Externe (MAE), Iulian Fota, a salutat, sâmbătă, într-o discuţie cu senatorul SUA Robert Portman, materializarea deciziei de sporire a prezenţei militare a Statelor Unite pe teritoriul ţării noastre, vorbind, totodată, şi despre angajamentul României, alături de alţi actori europeni, privind consolidarea rezilienţei Republicii Moldova, prin măsuri concrete şi contracararea efectelor agresiunii ruse asupra Ucrainei, informează MAE, într-un comunicat.
Potrivit sursei citate, discuţiile s-au concentrat pe evoluţiile de securitate complexe din regiune, generate de agresiunea militară ilegală a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei şi pe implicaţiile acesteia asupra securităţii europene şi euroatlantice.
"Secretarul de stat Iulian Fota s-a referit la importanţa susţinerii bipartizane a relaţiei transatlantice, la semnificaţia Parteneriatului Strategic româno-american, care, în anul 2022, aniversează 25 de ani, precum şi la importanţa menţinerii cooperării strânse pentru consolidarea acestuia. Oficialul român a subliniat importanţa prezenţei Aliate pe teritoriul României, precum şi necesitatea consolidării acesteia conform deciziilor de la Summitul extraordinar NATO, din 24 martie 2022. În context, a salutat materializarea deciziei de sporire a prezenţei militare a SUA pe teritoriul ţării noastre şi s-a referit la relevanţa constituirii Grupului de Luptă al NATO din România, în cadrul căruia Franţa are rolul de naţiune-cadru. Totodată, secretarul de stat român a subliniat importanţa evoluţiilor din Marea Neagră pentru interesele Aliate", a menționează comunicatul citat.
Secretarul de stat din MAE român a prezentat detaliat eforturile depuse de România în vederea susţinerii Ucrainei, cu accent pe palierul umanitar şi al sprijinului acordat refugiaţilor ucraineni, referindu-se la implicarea activă a României în facilitarea exporturilor ucrainene de cereale, acţiune relevantă atât pentru susţinerea securităţii alimentare a celor mai vulnerabile state, cât şi pentru menţinerea viabilităţii economiei ucrainene.
"În cadrul discuţiei cu senatorul american, secretarul de stat Iulian Fota s-a referit şi la angajamentul României, alături de alţi actori europeni, pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova, prin măsuri concrete, şi contracararea efectelor agresiunii ruse asupra Ucrainei vecine, în condiţiile numărului foarte mare de refugiaţi prezenţi pe teritoriul său. A fost subliniată importanţa susţinerii parcursului pro-european al Republicii Moldova şi a măsurilor cu efecte tangibile pentru toţi locuitorii Republicii Moldova", relatează MAE.
Cei doi oficiali s-au referit la priorităţile Summitului NATO de la Madrid, din luna iunie 2022, cu accent pe importanţa adoptării unor decizii care să reconfirme rolul Alianţei rezultat din obiectivul său principal, apărarea colectivă şi consolidarea relaţiei transatlantice, a mai menţionat sursa citată.
Întrevederea senatorului SUA Robert Portman (Republican - Districtul Ohio) de la Bucureşti a avut loc în cadrul vizitei pe care acesta o efectuează în mai multe state europene.