MENIU

MAE, atenționare de călătorie, după erupția unuia dintre cei mai PERICULOȘI vulcani din lume

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenționare de Călătorie pentru românii care călătoresc în Indonezia, pentru ca aceștia să evite zona afectată de erupția vulcanului Agung din insula Bali. Autorităţile locale au ridicat gradul de alertă în zonă, avertizând persoanele aflate pe insula Bali să evite regiunea vulcanului Agung şi să se informeze în permanenţă despre evoluţia situaţiei pe site-ul National Board for Disaster Management (BNPB).

Potrivit unui comunicat emis de MAE, sunt posibile întârzieri în decolarea și aterizarea avioanelor sau chiar anularea zbururilor curselor aeriene.

”Cetățenii români, afectaţi de situaţia din atenţionare, pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Jakarta: +62213154362, +62213900489 şi +62213106240, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Jakarta: +628111096283”, transmite MAE.

Vulcanul Agung este unul dintre cei mai periculoși din lume. Acesta poate distruge insula Bali.

Gunung Agung – sau Muntele Agung – este un vulcan activ, situat pe insula indoneziană Bali. Vulcanul cu o înălţime de 3.412 metri deasupra nivelului mării este considerat un loc sfânt de locuitorii zonei. Ultima mare explozie a acestui vulcan a dus la moartea a 820 de persoane, dar asta a fost 1963, când insula Bali nu era atât de dezvoltată din punct de vedere turistic. Astăzi, riscurile sunt mult mai mari.

Mai multe articole despre:
Indonezia Vulcan pericol oraş erupţie distrus Bali