MENIU

MAE anunţă noi condiţii pentru intrarea turiştilor în Bulgaria. România, inclusă pe o listă specială

Foto arhivă

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că autorităţile bulgare au revizuit condiţiile de intrare în Republica Bulgaria, în contextul pandemiei de COVID-19. Noile măsuri se aplică până la data de 31 iulie 2021.

Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile bulgare, pe teritoriul Republicii Bulgaria se aplică sistemul de clasificare a statelor de provenienţă pe mai multe zone (verde, portocalie, roşie), în funcţie de gradul de răspândire a COVID-19 în aceste state. De asemenea, a fost instituită o categorie/zonă specială, în care a fost inclusă şi România.

Astfel, persoanele care sosesc din România pot intra în Republica Bulgaria fără a fi obligate să prezinte alte documente, cu excepţia documentelor de călătorie (carte de identitate sau paşaport). 

Mai multe informaţii cu privire la clasificarea statelor pe zonele menţionate anterior (verde, portocalie, roşie), respectiv condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească persoanele care sosesc în Republica Bulgaria din acele state, precum şi eventuale excepţii de la aceste măsuri pot fi consultate pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe: https://www.mae.ro/node/51904. Totodată, lista statelor clasificate în funcţie de zonă poate fi consultată şi pe pagina de internet a Ministerului Sănătăţii din Republica Bulgaria: zapoved_r4PjG8n.pdf (government.bg).

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Sofia: 0035929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: 00359879440758.

 

Mai multe articole despre: