Astăzi încep înscrierile la clasa pregătitoare. Ce trebuie să știe părinții
Luni, 29 februarie 2016, încep înscrierile la clasa pregătitoare. Părinţii vor completa online sau vor depune la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor cererile tip de înscriere. Ultima zi de depunere a cererilor este 18 martie.
Începând de anul şcolar viitor, copiii nu vor mai putea fi înscrişi la clasa I dacă nu au trecut înainte prin clasa pregătitoare. În clasa I se pot înscrie numai copiii care împlinesc 7 ani până la data de 31 august 2016 şi care au terminat clasa pregătitoare. De asemenea, înscrierea la clasa pregătitoare este obligatorie, se spune într-un comunicat al ministerului.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, cererile pot fi completate online sau la unitatea de învăţământ la care părinţii solicită înscrierea copiilor, iar validarea acestora se va face la şcoala respectivă zilnic, în intervalul orar 8.00 — 20.00 (de luni până vineri) şi sâmbăta de la 9.00 la 13.00, scrie Mediafax.
Procesarea de către Comisia naţională de înscriere a copiilor în învăţământul primar a cererilor tip cu ajutorul aplicaţiei informatice şi repartizarea la şcoala de circumscripţie a celor ai căror părinţi au solicitat acest lucru în cerere se vor face pentru prima etapă de înscriere până pe 21 martie.
Calendarul înscrierii în învăţământul primar cuprinde următoarele termene:
22 februarie 2016- Afişarea circumscripţiilor şcolare şi a planului de şcolarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învăţământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, şi pe site-ul inspectoratului şcolar. Anunţarea, prin afişare la sediul unităţii de învăţământ, a criteriilor specifice de departajare elaborate de unităţile de învăţământ. Afişarea programului de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor solicitată de părinţi.
24 februarie – 3 martie 2016 Organizarea, în fiecare unitate de învăţământ în care se desfăşoară activitate specifică clasei pregătitoare, a unei „Zile a porţilor deschise”, zi în care părinţii, copiii şi alte persoane interesate pot vizita spaţiile dedicate activităţilor claselor pregătitoare şi pot purta discuţii cu personalul unităţii de învăţământ implicat în această activitate.
22 februarie – 4 martie 2016 Organizarea, în unităţile de învăţământ preşcolar, a întâlnirilor pentru informarea şi consilierea părinţilor copiilor din grădiniţă care vor fi cuprinşi, în anul şcolar 2016 – 2017, în învăţământul primar.
23 februarie – 16 martie 2016 Realizarea evaluării nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor pentru care Metodologia de înscrierea copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2016-2017, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin, prevede această evaluare.
23 februarie – 17 martie 2016 Comunicarea rezultatului evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea.
29 februarie – 18 martie 2016 Completarea de către părinţi, online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, a cererilor-tip de înscriere. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea copiilor, zilnic, în intervalul orar 8,00-18,00 (luni-vineri), respectiv 9,00-13,00 (sâmbăta). Depunerea şi validarea cererilor-tip de înscriere de către părinţii care solicită înscrierea copiilor la şcoala specială.
25– 26 martie 2016 Afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar şi al unităţilor de învăţământ a candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere şi a listei copiilor neînscrişi după prima etapă.
A doua etapă de înscriere în clasa pregătitoare cuprinde urmatoarele termene:
29 martie 2016- Comunicarea, prin afişare la unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul şcolar. Informarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice de către comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti, cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua.
30 martie – 08 aprilie 2016 Depunerea cererii-tip de înscriere la secretariatul unităţii de învăţământ aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinţii copiilor care nu au fost cuprinşi în nicio unitate de învăţământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie în opţiunile privind înscrierea copiilor.
15 aprilie 2016 -Afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.
19 – 22 aprilie 2016 Centralizarea şi soluţionarea de către inspectoratul şcolar a cererilor părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ. Soluţionarea de către inspectoratul şcolar a oricărei alte situaţii referitoare la înscrierea în învăţământul primar, având în vedere, cu prioritate, interesul educaţional al copilului.