MENIU

Ludovic Orban, reclamat de Ponta la DNA

Prim-vicepreședintele PNL, Ludovic Orban, va fi reclamat la DNA de către Corpul de Control al premierului Victor Ponta, în dosarul în care sunt investigate contractele „Transalpina”. Din primele informații, se pare că statul ar fi fost prejudiciat cu circa 50 de mil. de lei, informează Realitatea TV.

Mai exact, Guvernul va sesiza DNA pentru încălcarea unor prevederi legale privind contractul de modernizare a DN 67C Bengeşti-Sebeş ("Transalpina") cu firma Romstrade, arătând că proiectul a fost promovat de foştii miniştri PNL Ludovic Orban şi Varujan Vosganian şi a generat pagube de peste 388 milioane lei. Firma Romstrade era condusă şi atunci de omul de afaceri Nelu Iordache, judecat, în prezent, pentru fapte de corupţie în acest contract, potrivit Mediafax.

Într-o notă redactată de către Corpul de Control al premierului, inspectorii arată că Ludovic Orban, atunci ministru al Transporturilor, a fost cel care în 2008 a dispus executarea lucrărilor în sistem de credit-furnizor, respectiv pe baza unui împrumut contractat de constructor de la o instituţie de credit, care să fie rambursat, ulterior, de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) cu plata unor costuri suplimentare de finanţare, ceea ce a generat o pagubă de 388,7 milioane lei.

Inspectorii mai arată că Ludovic Orban a promovat în Guvern o hotărâre, având ca scop finanţarea de la buget a acestui proiect, act normativ care, deşi nu a avut avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, a fost contrasemnată, pentru ministrul Transporturilor, de către secretarul de stat Septimiu Buzaşu şi de ministrul de atunci al Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. Vosganian a semnat şi nota de fundamentare, deşi nu exista avizul ministerului prin direcţiile de specialitate.

După aprobarea Guvernului, CNADNR a achitat 49,9 milioane lei, reprezentând, de asemenea, o pagubă la buget.

Nelu Iordache, care controlează firma de construcţii Romstrade, aflată în insolvenţă, este judecat, din mai 2014, pentru fapte de corupţie privind lucrări de modernizare a 148 de kilometri din DN 67C Transalpina, fiind acuzat de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată şi instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave. Alături de acesta sunt judecaţi firma Romstrade şi mai mulţi şefi de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova.