Ludovic Orban, ironic la adresa lui Florin Cîțu: "În curând o să mi se spună că eu sunt de vină din cauza lui Cîțu că a băut acum 20 de ani"
Ludovic Orban a vorbit despre scandalul în care este implicat Florin Cîțu în acest moment. Șeful PNL susține că nu a știut de condamnarea lui Cîțu deși ar fi trebuit să fie informat.
Ludovic Orban neagă vehement că ar fi știut de arestarea lui Cîțu în SUA. Președintele partidului spune că a fost mințit.
Liderul PNL respinge ipoteza conform căreia el ar fi fost cel care a stat în spatele acestor dezvăluiri. Orban a subliniat că tot acest scandal afectează imaginea partidului.
„Este o formă penibilă, o formă penibilă de încerca să îl faci vinovat pe președintele partidului pentru o vină pe care nu o are. În curând o să spună că eu sunt vinovat că Florin Cîțu, în 2000, a fost prins băut la volan sau că eu sunt vinovat de faptul că Florin Cîțu nu a făcut publică această informație…”, a declarat Ludovic Orban, joi seara, la B1 TV.
„Cel care ar fi trebuit să facă publică această informație este Florin Cîțu. Dacă Florin Cîțu este supărat pe cineva, ar trebui să fie supărat pe el pentru că el ar fi trebuit să informeze opinia publică cu privire la această întâmplare din viața lui, care este totuși o realitate, s-a întâmplat, face parte din acele părți din penumbră sau din umbră pe care pot să le aibă mulți oameni. Cea mai bună cale de a te elibera de astfel de lucruri este să mărturisești, să spui tu, să vorbești tu despre lucrul respectiv. Cum să fie supărat cineva că o astfel de informație apare în spațiul public? Probabilitatea ca o astfel de informație să apară în spațiul public este uriașă”, a declarat Ludovic Orban.