Ludovic Orban, după eșecul MOȚIUNII PSD: „S-a dovedit a fi un balon de săpun. Coaliția guvernează în continuare”
Ludovic Orban - președintele Camerei Deputaților a declarat, marți, că moțiunea de cenzură a fost „un balon de săpun”.
„Aşa cum am spus de la depunerea moţiunii de cenzură s-a arătat a fi un balon de săpun. Astăzi s-a spart balonul de săpun. Moţiunea de cenzură a căzut la o diferenţă de voturi foarte mare faţă de numărul de voturi necesar pentru adoptarea moţiunii de cenzură, adică 201 voturi pentru, faţă de 234 voturi necesare pentru adoptarea moţiunii. Coaliţia guvernează în continuare şi aplicăm programul de guvernare pe care ne-am angajat în faţa Parlamentului şi a românilor că îl punem în practică. C
a preşedinte al PNL am propus şi s-a aprobat ca parlamentarii din coaliţie să fie prezenţi şi să nu voteze şi exact cum am hotărât niciun parlamentar din coaliţie nu a votat moţiunea de cenzură”, a spus Ludovic Orban imediat după ce moțiunea a picat la vot în Parlament.
Moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată "România eşuată. Recordul "fantastic" al Guvernului Cîţu" a fost respinsă, marţi, de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunind 201 voturi.