MENIU

LUDOVIC ORBAN: ”Doar 35% din populaţia României este conectată la reţeaua de gaze. România are resurse de gaz”

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, la Orşova, acolo unde a participat la prezentarea proiectului "Conducta de transport gaze naturale pe direcţia Prunişor-Orşova-Băile Herculane-Jupa, că doar 35% din populaţia României este conectată la reţeaua de gaze.

”Deşi România are resurse de gaz, doar 35% din populație este conectată la rețeaua de gaz. Trebuie să utilizăm această resursă în mod inteligent, să conectăm cât mai multe gospodării la rețelele de gaz natural. Susținem programul "Gazul românesc în casele românilor", pe care l-am lansat de acum doi ani.

Investiția în magistrala Prunișor-Jupa, realizată de Transgaz, va avea, în mod clar, efecte benefice. Sunt aproape 40 de localități, cu aproximativ 100.000 de oameni care trăiesc în zonă, care vor putea să se încălzească cu gaz, vor putea să își prepare mâncarea cu gaz, nu vor mai depinde de lemne sau de alte improvizații în materie de combustibili. De asemenea, va crește atractivitatea zonei pentru investiții”, a declarat Ludovic Orban.

Mai multe articole despre:
ludovic orban