MENIU

Lucian Bode, despre reluarea zborurilor: ”Este un obiectiv important pe care îl voi susţine”

Reluarea zborurilor către toate statele este un obiectiv important pe care îl voi susţine, indiferent de situaţie, dar trebuie ca toate măsurile pe care le luăm să aibă ca factor determinant siguranţa sanitară a pasagerilor şi a personalului companiilor aeriene, a declarat, miercuri, ministrul Transporturilor Lucian Bode.

Acesta a avut o întâlnire cu reprezentanţii aeroporturilor din România în cadrul căreia au fost abordate aspectele legate de situaţia actuală din aviaţia românească, posibile măsuri fiscale pe care le pot folosi companiile aeriene sau aeroporturile, situaţia angajaţilor din acest domeniu şi eventuale scheme de ajutor necesare tuturor celor care activează în acest sector.

"Astăzi, în activitatea mea, a fost ziua dedicată aviaţiei. (...) Metoda dialogului, pe care am instituit-o de la începutul mandatului meu, consider că este cea mai sigură cale prin care putem să găsim soluţii eficiente pentru problemele pe care le-am identificat. Am fost bucuros că alături de mine au participat colegii mei din Guvern, miniştrii Violeta Alexandru şi Florin Cîţu, secretari de stat din MLPDA şi MMPS şi preşedintele Consiliului Concurenţei, colegi care au înţeles situaţia grea prin care trece domeniul aviaţiei româneşti, pe toate palierele ei, fie că vorbim de administraţiile aeroportuare, companiile aviatice sau administrarea traficului aerian. Cu toţii am înţeles că dacă anul trecut media zilnică de pasageri pe aeroport era de circa 65.000 de pasageri, astăzi suntem la 1.800 pasageri în luna mai şi asta se observă în veniturile tuturor actorilor din aviaţie. De aceea, doar prin dialogul direct, pe care l-am realizat şi astăzi, putem să găsim soluţii comune, indiferent că vin din partea guvernamentală sau din sectorul aviatic. Toţi avem acelaşi deziderat: aviaţia şi sprijinirea acestui sector afectat în perioada actuală. Vorbim aici de scăderea cu 90-95 % a activităţii pentru acest sector şi de aceea trebuie implementate urgent măsuri fie că privesc redeschiderea a traficului, reluarea curselor sau siguranţa traficului aerian. Reluarea zborurilor către toate statele este un obiectiv important pe care îl voi susţine, indiferent de situaţie. Trebuie însă ca toate măsurile pe care le luăm să aibă ca factor determinat siguranţa sanitară fie că vorbim de pasageri, personalul companiilor aeriene sau al administraţiilor aeroportuare", a declarat ministrul Lucian Bode.

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort transmis AGERPRES, preşedintele Asociaţiei Aeroporturilor din România a prezentat situaţia la zi a celor 16 aeroporturi din ţară, dar şi măsurile punctuale care sunt necesare redresării acestui domeniu.

De asemenea, discuţiile s-au concentrat pe impactul benefic pentru angajaţii şi angajatorii din domeniu, care poate fi obţinut prin utilizarea unor instrumente precum: şomajul tehnic, modificarea Programului IMM Invest România, astfel încât şi aeroporturile să fie beneficiari, dar şi identificarea soluţiilor pentru ca aeroportul să poată să fie eligibil pentru toate instituţiile bancare.

Participanţii la discuţii au convenit cu privire la continuarea întâlnirilor în cadrul unui grup tehnic, coordonat de reprezentanţii MTIC, în care specialiştii din domeniu să identifice rapid un set de măsuri care să fie implementate pe termen scurt şi mediu în acest sector al economiei naţionale.

La întâlnire au participat Violeta Alexandru, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Florin Cîţu, ministrul Finanţelor Publice, Vetuţa Stănescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei şi Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, potrivit AGERPRES.

Mai multe articole despre:
ministerul transporturilor lucian bode