MENIU

Loteria bonurilor fiscale. Ce bonuri au ieşit câştigătoare la prima extragere din acest an

Loteria bonurilor fiscale. Prima extragere din 2017 va avea loc duminică

Prima extragere la loteria bonurilor fiscale din 2017 a avut loc duminica, 22 ianuarie.

Ministerul Finanţelor a organizat, duminică, prima extragere lunară a loteriei bonurilor fiscale din acest an, în studioul TV al Loteriei Române, la care au participat toate bonurile fiscale emise în luna decembrie.

Fondul total de premiere a fost păstrat la un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

După extragerea bilelor din urne, au ieşit câştigătoare bonurile din data de 7 decembrie, în valoare de 706 lei.

Dacă vor fi depuse peste 100 de cereri de revendicare a premiilor, va fi organizată o a doua extragere, pentru desemnarea celor 100 de câştigători, potrivit Ministerului Finanţelor.

Rezultatele extragerii vor fi postate pe site-ul Ministerului Finanţelor, al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al companiei Loteria Română pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile pentru revendicarea premiilor pot fi depuse de luni la sediile ANAF.

Persoanele care merg la Fisc pentru revendicarea premiilor trebuie să depună în original bonul fiscal câştigător, alături de copia actului de identitate şi de o cerere.

Un bon fiscal este considerat câştigător doar dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de lege, având înscrise elementele obligatorii care arată că a fost emis cu un aparat de marcat fiscalizat.

Mai multe articole despre:
bonuri fiscale loterie bonuri fiscale