MENIU

Liviu Dragnea, răspuns la criticile președintelui privind „țopăiala guvernamentală”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat luni că preşedintele Klaus Iohannis nu putea să rateze momentul de a critica Guvernul şi a menţionat că "ţopăială guvernamentală" este expresia consacrată a şefului statului.

"Nu avea cum să nu le facă, nu putea să rateze momentul, dar asta nu înseamnă că sunt de acord cu dumnealui. Nu poate să spună că oamenii nu trăiesc mai bine, trăiesc mai bine, puterea de cumpărare a crescut, salariile au crescut, nu poate să spună că au scăzut. Dar, până la urmă realitatea e una singură, indiferent de ce spune unul sau altul. Asta cu ţopăiala guvernamentală este expresia dumnealui consacrată, fiscală, guvernamentală, următoarea expresie se va referi la altceva", a afirmat Dragnea, la Antena 3, în legătură cu criticile preşedintelui Klaus Iohannis la ceremonia depunerii jurământului de către Cabinetul Dăncilă.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis luni membrilor noului Cabinet, condus de Viorica Dăncilă, că speră ca, odată cu al treilea Executiv propus de coaliţia PSD-ALDE, să înceteze "această ţopăială guvernamentală", despre care spune că anul trecut a dus la degradarea climatului social şi la o stare de spirit care nu este benefică unei societăţi.

"La doar un an de la alegerile parlamentare, am avut deja un al treilea Cabinet PSD-ALDE, după un dublu eşec cu guvernele anterioare. În mod sigur, nu aceasta este performanţa pe care o aşteptau românii. Sper ca odată cu învestirea celui de-al treilea Executiv propus de majoritatea parlamentară să înceteze şi această ţopăială guvernamentală, care a dus anul trecut la degradarea climatului social, la o stare de spirit care nu poate fi benefică dezvoltării unei societăţi", a spus şeful statului, la Palatul Cotroceni, după depunerea jurământului de învestitură de către membrii Cabinetului Dăncilă.