MENIU

Linie telefonică de suport psihologic-emoțional gratuit pentru persoanele afectate de pandemie, disponibilă începând de astăzi

Stres

De astăzi, persoanele afectate de pandemia de coronavirus,  personalul medical supus condițiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie, beneficiază de servicii gratuite de sprijin psihologic prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021 9081. 

Potrivit unui comunicat remis presei, peste 40 de psihoterapeuți voluntari sunt implicați în proiectul demarat și coordonat de către Ministerul Sănătății (MS), în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (prin Clinica Universitara de Psihologie PsyTech) și Vodafone Romania.

Linia telefonică de sprijin psihologic 021 9081 funcţionează de luni până sâmbătă în intervalul 12.00 – 20.00 şi poate fi apelată cu tarif normal din toate rețelele telefonice.

“A trecut mai mult de un an de când pandemia COVID-19 a dat buzna în viața fiecărui român. Izolarea, pierderea oamenilor dragi, problemele economice, limitările în interacțiunile sociale au avut un efect negativ asupra sănătății mintale a multora dintre noi. Linia de sprijin psihologic lansată astăzi este o unealtă de suport pentru orice român afectat de pandemie. Cu sprijinul UBB, APCCR și Vodafone, peste 40 de psihoterapeuți voluntari vor fi alături de oricine simte că are nevoie de sprijin emoțional. Pentru că numai împreună, om cu om, vom reuși să trecem de această perioadă grea”, a declarat Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu.