Liderii G7 se amuză pe seama lui Putin: "Avem dreptul la o demonstrație de echitație cu torsul gol" / "Trebuie să ne arătăm pectoralii"
Liderii statelor membre G7 s-au amuzat duminică, ironizând pe seama imaginii virile afişate în mod voluntar de preşedintele rus Vladimir Putin, întrebându-se dacă pot să-şi scoată sacoul - sau chiar mai mult - în deschiderea summitului G7 în Germania, relatează AFP.
"Ne păstrăm sacourile? Sau le scoatem?", a întrebat premierul britanic Boris Johnson, aşezându-se la masa de lucru din castelul Elmau, în Germania, unde cancelarul Olaf Scholz este gazda summitului G7, care grupează SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Japonia, la reuniune participând şi conducerea UE.
Premierul canadian , Justin Trudeau, a sugerat să se aştepte momentul şedinţei foto oficiale pentru a-şi scoate sacourile, dar Boris Johnson a replicat:"Trebuie să arătăm că suntem mai puternici decât Putin!". Iar gluma lui a inspirat altele.
"Avem dreptul la o demonstraţie de echitaţie cu torsul gol", a continuat Trudeau, referindu-se la o faimoasă fotografie a lui Vladimir Putin călare, cu bustul gol, din 2009.
"Echitaţia este un lucru bun", a replicat sobră Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, singura femeie la această reuniune, aparent fără să se pronunţe asupra problemei vestimentare în sine.
"Trebuie să le arătăm pectoralii noştri", a insistat Boris Johnson.
Participanţii la summit s-au urcat ulterior pe podium pentru tradiţionala fotografie de familie, rămânând în cele din urmă în costum şi scoţându-şi doar cravate.