Lideri PSD pro-Dragnea: e agitaţie mare în partid, după apariţia scrisorii
Lideri ai PSD care se poziţíonează în tabăra lui Liviu Dragnea recunosc faptul că scrisoarea dizidenţilor a avut un efect nedorit în partid şi că printre parlamentarii social-democraţi este degringoladă, susţine Cătălin Rădulescu, cunoscut drept "deputatul mitralieră".
Rădulescu susţine că a fost profund deranjat de punctul doi al scrisorii, în care lui Liviu Dragnea i se reproşează că a târât partidul în conflicte cu instituţii importane, de la preşedinşie la serviciile secrete, dar şi cu societatea civilă.
"Mi se spune mie că suntem în război permanent cu opoziţia şi preşedintele, asta mă deranjează maxim. Cu cine ar trebui să ne războim, dacă nu cu ei?! (...) Evident că lumea e foarte agitată, şi parlamentarii sunt agitaţi." a precizat deputatul.
Cătălin Rădulescu n-a ezitat să-i atace sub centură pe semnatarii scrisorii, vorbind despre "anumiti tractorişti şi cârnăciori care au ajuns în funcţii importante in partid. (...) Toţi colegii care au ieşit acum împotriva sa, l-au votat preşedinte la congres. Când au avut functii, Dragnea a fost buni. Când nu au mai avut, nu au mai fost buni."
O poziţie asemănătoare a exprimat şi deputatul Eugen Nicolicea. "Primul lucru e că orice scrisoare deschisă creează efecte in spaţiul public. (...) Efectele nu au fo cele pe care ni le-am fi dorit noi."
Nicolicea a evitat să se pronunţe tranşant în legătură cu problemele sesizate de semnatarii scrisorii, dar a lăsat să se înţeleagă că este de partea lui Liviu Dragnea.
sursă foto: Inquam Photos