MENIU

Lider PSD: În minister, sunt funcţionari înţeleşi cu constructorii de autostrăzi, ca să fie blocaje

Lider PSD: În minister, sunt funcţionari înţeleşi cu constructorii de autostrăzi, ca să fie blocaje / Foto: Arhivă

Gabriel Zetea, vicepreşedinte al PSD şi preşedinte al PSD Maramureş, vorbeşte despre „grupuri de interese” din Ministerul Transporturilor, formate din funcţionari, care erau înţeleşi cu constructorii, astfel încât să fie blocaje.

Potrivit lui Gabriel Zetea, problema autostrăzilor este discutată la fiecare comitet executiv al PSD, atât a celor în faza de proeict, cât şi a celor demarate.

„Am cerut de fiecare dată tuturor miniştrilor Transporturilor să pună piciorul pe acceleraţie. Lucrurile sunt extrem de dificile prin prisma legislaţiei greoaie. (...) Nu e vina vreunui ministru anume, ei sunt demnitari, fie că vorbim de PSD sau de alţii. Acum doi ani erau tehnocraţii, care nu au făcut mare diferenţă faţă de miniştrii politici, poate chiar mai puţin. Vorbim de o problemă de sistem. În ultimii doi ani, s-a încercat eliminarea, distrugerea unor grupuri de interese care mai mult încurcau, fie că sunt funcţionari de la minister, care erau înţeleşi. Nu demnitari, ci funcţionari care erau înţeleşi cu constructorii de autostrăzi, încât să existe blocaje, iar ele să fie perpetuate, aceşti constructori să depună claim-uri la Ministerul Transporturilor că li se pun oprelişti în construcţii. Aceste descoperiri sunt de notorietate. Sunt foarte mulţi funcţionari care blochează, din frică sau din interese proprii”, a declarat Gabriel Zetea, la Digi 24, refuzând, însă, să dea nume.

Mai multe articole despre:
autostradă Gabriel Zetea