MENIU

Control la un liceu din Odorheiu Secuiesc: S-a desfăşurat o activitate cu aspect politic-separatist

Corpul de Control al Ministerului Educaţiei a constatat că desenarea hărţii fostelor teritorii ale Austro-Ungariei în cadrul unui proiect derulat de Liceul "Palló Imre" din Odorheiu Secuiesc şi un liceul de artă din Ungaria a fost o "activitate cu aspect politic-separatist" şi recomandă conducerii Inspectoratului Şcolar să ţină cont de acest lucru în evaluarea directorului instituţiei şcolare şi să dispună Consiliului de Administraţie al liceului cercetarea disciplinară a profesorilor implicaţi.

Inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Harghita, Petru Gârbea, a declarat miercuri că, potrivit raportului Corpului de Control al Ministerului Educaţiei, "conducerea liceului de artă "Palló Imre" a permis desfăşurarea unei activităţi susceptibil de a fi interpretată politic, poate în ideea că nu va fi vizibilă din exteriorul şcolii", în condiţiile în care harta a fost realizată cu vopsea solubilă, care a fost spălată de ploi, iar albumul postat pe Facebook a fost şters.

În raport se mai precizează că nimeni nu a negat realizarea hărţii, dar, în acelaşi timp, nimeni nu a recunoscut că are legătură cu comemorarea semnării Tratatului de la Trianon, de pe 4 iunie, susţinând că singurul scop a fost cel artistic.

Corpul de Control al MEN consideră că atât cadrele didactice participante la proiect cât şi conducerea liceului "sunt responsabile pentru implicarea elevilor în activităţi cu caracter politic" şi punctează că "desfăşurarea acestor activităţi într-o unitate de învăţământ preuniversitar din România nu este nici morală, nici legală".

Membrii echipei de control recomandă conducerii ISJ Harghita ca, la evaluarea anuală a activităţii manageriale a directoarei şi a directorului adjunct, "să se ţină cont că au permis folosirea elevilor într-o actvitate cu aspect politic-separatist, fiind încălcate prevederile articolului 7 din Legea Educaţiei Naţionale".

Totodată, se recomandă conducerii ISJ să dispună Consiliului de Administraţie al liceului, "cercetarea disciplinară a profesorilor participanţi la această activitate şi, în funcţie de rezultatele cercetării, să se ia măsuri care sunt prevăzute de lege".

În urma acestor recomandări, Inspectoratului Şcolar Judeţean Harghita a cerut conducerii liceului "să facă cercetarea cerută de Corpul de Control" şi să raporteze până pe data de 24 septembrie rezultatele acesteia.

Întrebat dacă va ţine cont de recomandarea Corpului de Control în evaluarea directorului şi directorului adjunct, inspectorul şcolar general Petru Gârbea a spus că se va analiza ce indicatori din fişa de evaluare "sunt atinşi de această activitate", adăugând că nu ştie în ce măsură ceea ce s-a întâmplat la Liceul "Palló Imre" are un caracter separatist.

"Normal că trebuie să ţinem cont de aceste prevederi, pentru că sunt nişte constatări ale Ministerului. Nu ştiu în ce măsură, părerea mea personală, activitatea aceasta are caracter separatist. Dar eu nu mă pricep atât de mult la politicile astea. Că poate avea un aspect politic, că poate fi interpretată politic şi se pot folosi unii de chestia aceasta, asta este ceva. Asta trebuie să fie o învăţătură de minte pentru colegii noştri, să se gândească de trei ori înainte de a face ceva, orice activitate, care poate să aibă o tentă din asta. Că mai sunt încă subiecte sensibile, subiecte pe care unii au mare grijă să le ţină fierbinţi", a declarat Gârbea.

În legătură cu precizarea din raportul Corpului de Control referitoare la faptul că activitatea cu şcoala din Ungaria s-a desfăşurat "pe baza unui protocol care nu este tradus, pentru a se putea urmări dacă s-a procedat la valorificarea tuturor eventualelor avantaje bilaterale care ar trebui să fie cuprinse în structura acestui protocol", Petru Gârbea a spus că se va acorda atenţie acestui aspect, se va realiza o inventariere a proiectelor derulate de şcoli şi, în viitor, se va face o avizare a acestora.

"Şi pentru noi este o învăţătură, că avem încredere în directori, poate nici nu au gândit toate efectele colaterale pe care le poate avea gestul lor", a spus Gârbea Petru.

Proiectul derulat de liceul din Odorheiu Secuiesc şi un liceu de artă din Ungaria a fost finanţat de Guvernul de la Budapesta, în cadrul unui program intitulat "Határtalanul" (n.r.- fără graniţe), ce vizează colaborarea dintre şcoli, în scopul cunoaşterii reciproce.

Activitatea respectivă, cuprinsă în proiect, în care mai mulţi elevi ai Liceului de Artă din Odorheiu Secuiesc şi ai liceului partener din Ungaria au desenat în curtea şcolii harta teritoriilor care au aparţinut Imperiului Austro-Ungar înainte de 1918 a avut loc în data de 4 iunie, când se împlineau 98 de ani de la semnarea Tratatului de la Trianon. Conturul hărţii a fost pictat în culorile drapelului maghiar.

Fotografiile au fost postate pe pagina de Facebook a liceului, dar au fost şterse a doua zi, când situaţia a fost semnalată în presă şi pe reţelele de socializare.

Corpul de Control al Ministerului Educaţiei Naţionale a verificat toate aceste aspecte la sfârşitul lunii iulie, când a discutat, la faţa locului, cu toţi cei implicaţi şi ulterior a elaborat raportul menţionat.

Sursa: agerpres.ro