MENIU

Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, și-a postat dosarul de la DNA pe Facebook

<p>Lia Olguta Vasilescu</p>

Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei, a postat pe pagina personală de Facebook părți din dosarul “Fațada”, în care este acuzată de DNA că ar fi obținut sponsorizări ilegale pentru renovarea fațadelor, dar și o fotografie cu principalul denunțător.

Lia Olguța Vasilescu susține că aceste părți din dosar sunt “aberante” și a explicat că a făcut public denunțul din dosar pentru ca oamenii să îl comenteze.

“În imaginea de mai jos îl aveți pe principalul denunțător din dosarul ‘Fațada’, Petru Ioan Becheru, și unul dintre denunțurile sale. Toate sunt formulate în aceeași ‘logică’. Ieri v-am prezentat adoptarea unei hotărâri ilegale de constituire ca parte civilă împotriva mea a Asociației de Proprietari al cărui președinte este, cu 8 locatari prezenți din 100. Ca să înțelegeți de ce intră primarii incomozi la închisoare, în baza a ce tip de denunțuri și cu ce probe. Așa cum am promis, voi face public dosarul meu. Eu nu comentez acest denunț. Vă las pe voi să o faceți... P.S.: Vă rog să fiți decenți în comentarii. Omul, oricum, se simte terorizat de faptul că un cablu de electricitate îi trece pe deasupra blocului și că îl vizitează echipele RDS acasă... Citiți cu atenție textul denunțului, vă rog!“, a scris primarul Craiovei pe Facebook.

Mai multe articole despre:
DNA Lia Olguta Vasilescu faţadă