MENIU

Legile puterii | Marcel Ciolacu: USR a vrut să folosească PSD drept măciucă. Nu-i niciun capăt de țară dacă se fac alegeri anticipate

Marcel Ciolacu, președintele PSD Foto: Inquam Photos

Marcel Ciolacu a anunțat că PSD dorește alegeri anticipate, pentru că sunt necesare în acest moment în România. Declarația a fost făcută de liderul PSD a declarat, joi seară, la „Legile puterii”, cu Alexandra Păcuraru.

„Am stat trei zile la Buzău și am stat numai printre oameni. Spun că vor să scape de Cîțu”, a răspuns Marcel Ciolacu, întrebat despre rămânerea lui Florin Cîțu la Guvern, în contextul votului pe moțiunea de cenzură depuse de PSD, ce se va da marți, 5 octombrie, în Parlament. 

Liderul PSD susține că sunt necesare alegerile anticipate în acest moment în România.

„Alegerile anticipate reprezintă un exercițiu democratic, s-au făcut peste tot în Europa, fără excepție, singura excepție fiind România. Nu-i niciun capăt de țară dacă se fac alegeri anticipate. Am auzit de la filozofii care ne-au băgat intr-o criză politică în plină criza pandemica si economica că ce facem, anticipate în criză. Sunt ferm convins că dupa ce va pica Cîțu, președintele Iohannis va veni cu o propunere de prim-ministru.

Dacă cei de la USR se vor întoarce cum aveau de gând. Ei aveau de gând să folosească PSD drept măciucă. N-am văzut niciodată atât de puțin bun simț politic, să crezi că poți folosi Opoziția să-ți rezolvi șantajele, răfuielile din interiorul unui Guvern. (...)

Am venit azi si am explicat că până la alegeri anticipate, dacă acesta e parcursul si daca celelalte forte politice isi doresc alegeri anticipate, cei care dau jos Guvernul, USR, AUR, PSD, împreună cu președintele pot face  o intelegere transparenta, vine un guvern tehnocrat gestioneaza problememle țării pe o perioadă limitată”, a mai declarat Marcel Ciolacu, joi seară, la „Legile puterii”, cu Alexandra Păcuraru. 

Mai multe articole despre:
marcel ciolacu psd legile puterii