MENIU

Legile puterii | Anton Hadăr: „Reevaluarea pensiilor va dura cel puțin doi-trei ani. Ajungem la alegeri, vine PSD și o luăm de la capăt!”

Profesorul Anton Hadăr, președinte Federația Sindicală „Alma Mater”, despre reevaluarea pensiilor

Profesorul Anton Hadăr a declarat că recalcularea pensiilor va dura foarte mult, cel puțin doi-trei ani din cauza ritmului lent de reevaluare. Totodată, liderul Federației Naționale Sindicale „Alma Mater” a mai atras atenția că nu se va mai schimba nimic legat de pensii dacă se va ajunge la următoarele alegeri. Declarațiile au fost făcute marți seară, în emisiunea „Legile puterii”, moderată de Alexandra Păcuraru la Realitatea PLUS.

 

Anton Hadăr a vorbit despre principalii pași pe care i-ar presupune o recalculare a pensiilor într-un timp mai scurt, explicând că au fost evaluate până acum prea puține dosare de pensie și astfel, în ritmul actual, s-ar ajunge la aproximativ cinci ani.

„S-ar fi evaluat până acum peste 400.000 de dosare de pensii, dar se aude că ar fi peste 200.000. Mi se pare că progresul este foarte mic. Problema este de ce fac această evaluare. De ce nu vorbește doamna ministru de recalculare?!  De ce nu vorbește niciodată de proces de calculare? Căci dacă vorbești de proces de calculare ar trebui să iei în seamă o lege. Care lege, că 127 e băgată la naftalină, e prorogat termenul de aplicare”, a susținut Anton Hadăr, marți seara, la „Legile puterii”, la Realitatea PLUS.

„Evaluarea, în viziunea mea, aș fi făcut-o în mai multe scopuri. Primul, să creez o bază de date, aici doamna ministru spune că face asta. O bază de date în care toate documentele unui pensionar sa fie in format .pdf, ca sa nu te mai duci la dosarul cu șină, cu toate documentele în format electronic. Unele dosare sunt la nivel primitiv, unele baze de date sunt în zona inceputului electronicii, unele sunt așa și așa, altele mai bine. Ultimii ieșiți la pensie sunt mai aproape de cerințele vremii, la ei s-a făcut computerizat. Al doilea - descoperirea unor greșeli, dar asta ar însemna să recunoască că fac calcule. (...) Doamna ministru nu vorbește de calcul”, a mai spus Anton Hadăr.

Profesorul Anton Hadăr spune că ritmul evaluării dosarelor de pensie este mult prea lent, și că, în acest fel, reevaluarea anunțată de ministrul Muncii, Raluca Turcan, se poate întinde și pe cinci ani.

„Dacă e vorba de 250.000 de dosare de pensie pe trei luni, mergând in ritm de melc, ar insemna ca ca sa facm un milion pe un an. Că cele 5 milioane de dosare de pensii, avem 4,9 -5 , se vor face in 5 ani”, a avertizat Anton Hadăr.

Acesta a venit și cu soluții pentru a reduce timpul de evaluare.

„Eu zic că ne putem gândi la 2 ani, 2 ani și jumatate. Doamna ministru a zis un an, un an jumătate. Ar trebui ca în același timp să se facă legea pensiilor ca să facem calcularea. Legea pensiilor, când o începe, are o comisie la care se lucrează. O face intr-un an, doi, o duce în Parlament. Daca o face pana se termina evaluarea, care, în plan secund are și un alt scop: să vadă cât să crească anvelopa pentru pensii (de la buget - n.red.). (...) Vor fi eforturi intre 10-11 mild de lei”, a apreciat Anton Hadăr.

„Dacă baza de date e făcută greșit, degeaba ai muncit. Trebuie să o facă exact, potrivită pe calapodul legii, care nu e cunoscută acum. (...) Sunt o groază de nedreptăți”, a precizat Hadăr, adăugând că dacă se face legea pensiilor este nevoie de „soft, de bani, de personal pregătit, metodologii, proceduri, înseamnă PNRR”. 

„La un câștig lunar de 2.000 de lei azi, cine are 2.000 de lei nu ia decât pensia minima, e muritor de foame. Trebuie să aibă măcar salariul mediu brut , de vreo 5.200 de lei ca să-i rămână 3.000 de lei în mână”, a explicat profestorul Hadăr.

Acesta a mai precizat că reevaluarea va mai dura „cel putin un an peste cei doi. (...) Mai stăm doi ani să evaluăm, un an să facem legea pensiilor. (...) Nu toate dosarele sunt la fel.  Eu pe la colturi am auzit ca sunt 400.000 de dosare, nu 250.000, dar tot acolo se ajunge , la doi ani. Se ajunge în final la 3 ani. Au trecut 4 luni de la alegeri, deci 3 ani și 4 luni. Când aplicam legea nouă, a pensiilor? Ministrul Muncii ne-a spus nouă, sindicatelor, că lucrează la legea pensiilor”.

Liderul Federației Sindicale Alma Mater crede că dacă se va ajunge în preajma alegerilor cu reevaluarea dosarelor de pensie și cu noua lege a pensiilor nu se va putea schimba nimic.

„Ajungem în buza alegerilor, și iarăși vine PSD la putere, care va zice „Stați, că noi am făcut o lege, o avem pe-a noastră. O luăm de la capăt!”, a avertizat Anton Hadăr, concluzionând că este „sceptic că poate duce la un rezultat, lăsând la o parte PNRR care ar putea schimba”, la „Legile puterii”, de marți seară, la Realitatea PLUS.