Legenda celor 12 cojoace ale Babei Dochia. Iată cum calculezi baba ta
Legenda Babei Dochia. Creştinii ortodocşi o sărbătoresc pe 1 Martie pe cuvioasă muceniţă Evdochia, care a trăit în cetatea feniciană Heliopolis în timpul domniei împăratului Traian.
Legenda Babei Dochia. Legenda spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac Decebal. Traian, cuceritorul Daciei se îndrăgosteşte de Dochia. Aceasta refuză să i se alăture şi se refugiază împreună cu a ei popor pe muntele considerat sacru de către daci, Ceahlău. Dându-şi seama că nu poate scăpa de patima lui Traian îi cere ajutor zeului suprem Zamolxis, care o transformă împreună cu turma sa în stâncă.
O altă variantă povesteşte despre Baba Dochia care a avut un fiu, pe numele său Dragobete care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei. Pentru a-şi necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă.
Legenda Babei Dochia. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reuşit să ducă la bun sfârşit această sarcină grea fata se întoarce acasă.
MESAJE DE 1 MARTIE. Idei frumoase de MESAJE, URĂRI, FELICITĂRI şi SMS de 1 MARTIE 2018
Auzind povestea fetei, Baba Dochia se înfurie crezând că este primăvară, deoarece Mărţişor îi putuse oferi o floare fetei. Porneşte îmbrăcată în 12 cojoace (unele variante povestesc de 9) în căutarea primăverii. Baba Dochia începe să se scuture de cele 12 cojoace, cu care s-a îmbrăcat când a plecat cu oile la munte. Se spune că, de fapt, cele 12 cojoace simbolizează şase zile bune şi şase rele. Legenda babei Dochia reprezintă de fapt lupta dintre Bine şi Rău, dintre primăvară şi iarnă, luptă din care mereu iese victorios Binele.
Legenda Babei Dochia. Pe parcursul călătoriei soarele puternic o face să îşi scoată rând pe rând, cele nouă cojoace pe care le purta, până rămâne fără nici unul. Vremea se schimbă brusc şi Baba Dochia îngheaţă.
ZILELE BABELOR 2018. Semnificația babelor de la 1 la 9. Ce număr ai ales?
Legenda Babei Dochia. Cum se calculează baba de primavară
Legenda Babei Dochia. În familiile tradiționale, când personalitățile feminine se întâlneau, adesea se întâmpla ca acestea să intre în conflict. Astfel, „Baba" nu simboliza o bătrană urâtă și rea, ci o femeie care își câștigă propria autoritate. Pentru că primele zile ale lunii martie au prezentat întotdeauna o instabilitate atmosferică crescută, asocierea fiecărei femei cu una dintre cele nouă zile era percepută înainte ca o responsabilizare și o metodă de educare spre autocontrol și conștientizare a propriilor îndatoriri în cadrul familiei. Fiecare dintre cele nouă zile, în funcție de vremea pe care o aducea, dezvaluia caracterul, calitățile și defectele fiecărei femei în parte.
Îți poți calcula Baba în funcție de ziua de naștere. Dacă ziua se află între 1 și 9 ale oricărei luni atunci și baba va fi în ziua respectivă, de exemplu daca este cineva născut pe 7 Februarie Baba lui va fi pe 7 Martie ; dacă data nașterii este formată din doua cifre atunci se procedează astfel : de exemplu cineva este nascut pe 29 Decembrie, ziua în care îi pică Baba se calculeaza astfel 2 + 9 = 11 => 1 + 1 = 2, deci Baba este pe 2 Martie.