MENIU

LEGEA CARANTINEI, amânată din nou. Când se reiau dezbaterile la proiectul de lege privind instituirea unor măsuri noi

Senatorii jurişti au decis să reia marţi dezbaterile la proiectul de lege privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru a studia mai multe propuneri şi amendamente.

După aproximativ două ore, vicepreşedintele Comisiei juridice Iuliana Scântei, care a condus şedinţa, a cerut reluarea dezbaterilor marţi, la o oră are va fi anunţată în cursul dimineţii.

"Având în vedere şi propunerea colegilor noştri din PSD, dorinţa fiind şi a noastră de a consolida toate textele pe cele două articole (...) care privesc conţinutul măsurilor de carantinare, respectiv de izolare, adică internare, şi modalitatea de aplicare a procedurii de contestare, primind chiar şi în cursul acestei şedinţe mai multe propuneri de amendamente şi având nevoie de timp să le integrăm, să decidem într-un final care sunt textele pe care le vom supune la vot, supun votului propunerea de a amâna această şedinţă până mâine, la o oră pe care o vom anunţa în cursul dimineţii şi vom transmite în timp util invitaţiile online. Şedinţa va fi publică", a anunţat senatorul liberal, a cărei propunere a primit vot unanim.

La propunerea unui membru al comisiei, Iuliana Scântei a anunţat că va fi solicitat avizul CES asupra acestui proiect în regim de urgenţă.

"Noi vom solicita astăzi cu termen de comunicare mâine ca să putem să finalizăm raportul şi sperăm ca CES să ne poată comunica în termenul solicitat acest punct de vedere cu privire la proiect", a spus Scântei.

La şedinţă a fost prezent secretarul de stat din MAI Raed Arafat, iar ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a intervenit prin telefon. Au mai avut intervenţii telefonice reprezentanţi ai societăţii civile, avocaţi, medici.

Proiectul a fost adoptat joia trecută de Camera Deputaţilor, iar senatorii jurişti au început dezbaterile vineri, adoptând mai multe amendamente tehnice. Sâmbătă, Comisia juridică a decis, la solicitarea reprezentanţilor PSD, amânarea până luni a dezbaterilor, potrivit AGERPRES.

Luni, Ministerul Justiţiei a depus un punct de vedere luni la Comisia juridică a Senatului privind proiectul de lege referitor la carantină şi izolare, preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, precizând că acest text va fi dezbătut cu atenţie.

Potrivit lui Robert Cazanciuc, este "extrem de util" materialul primit de la Ministerul Justiţiei. "Aşa cum aşteptam, este un material destul de gros care face o analiză şi a deciziilor CCR şi ne arată câteva riscuri referitoare la texte aflate în dezbatere. Cred că va trebui să luăm fiecare punct în parte din ceea ce a prezentat Ministerul Justiţiei pentru a vedea dacă textul acesta corespunde deciziilor CCR, corespunde exigenţelor CEDO şi reuşeşte să aşeze într-o formulă rezonabilă ceea ce am vorbit de fiecare dată şi anume măsurile graduale de luat în caz de situaţii care impun un risc epidemiologic sau biologic. O să mă uit cu atenţie pe el, dar, la prima vedere, este un material destul de riguros. E clar că este nevoie aici şi de un punct de vedere pe procedură şi din partea CSM-ului", a spus social-democratul.

Mai multe articole despre:
legea carantinei senat