Legătura neștiută a lui Jimmy Carter şi Regina Elisabeta a II-a cu Nicolae Ceaușescu
Vizitele lui Nicolae Ceauşescu în Marea Britanie şi SUA, din 1978, au făcut să curgă râuri de cerneală în presa comunistă, dar şi în cea occidentală. Soţii Ceauşescu, deşi reprezentanţii unui regim comunist, au fost lăudaţi şi primiţi cu onoruri la Palatul Buckingham şi la Casa Albă.
Era Nicolae Ceauşescu, într-adevăr, lăudat pe merit sau totul ţinea de interesul naţional al ţărilor-gazdă? O analiză la rece a acestor evenimente arată că interesele economice şi politice primează.
În 1978 a avut loc un dezgheţ diplomatic al Marii Bitanii faţă de România, după ce Nicolae Ceauşescu şi-a manifestat deschis intenţia de a se deprinde de politica URSS. Ca o încurajare pentru politica sa anti-răsărit, monarhia britanică i-a primit pe covorul roşu pe Nicolae şi Elena Ceauşescu, cu ocazia vizitei pe care aceştia au efectuat-o în iunie 1978. Soţii Ceauşescu au avut parte de protocol de rang 0, întâlniri la cel mai înalt nivel, onoruri, distincţii şi titluri academice, acorduri economice, banchete.
Vizita cuplului Ceauşescu a durat trei zile (13 -16 iunie 1978), iar presa britanică a scris elogios la adresa celor doi. Regina Elisabeta a II-a l-a plimbat cu caleaşca pe Nicolae Ceauşescu, primul şef de stat socialist care făcea o vizită oficială la Londra. Nicolae Ceauşescu a primit toate onorurile care i se cuvin unui şef de stat. În ciuda protestelor exilului democratic românesc, Regina Elisabeta a II-a i-a acordat cea mai înaltă distincţie cavalerească britanică -„Ordinul jartierei“.
Vizita a avut şi un scop comercial, fiind vorba despre încheierea unor contracte comerciale pentru industria aeronauticii, care din motive necunoscute, nu au mai fost duse la bun sfârşit, conform rfi.ro.