Lacul-fantomă din România, mare cât un oraş. Nimeni nu l-a văzut, deși apare pe hărți
Un lac, declarat construit, apare pe hărţile României încă din 1968 ca proiect finalizat, când de fapt nu există nimic în acel loc, potrivit zf.ro.
Lacul Ceauru, un proiect de lac artificial în România, a fost cerut în 1965 de autorităţile comuniste. Lacul de acumulare ar fi urmat să primească apă din patru râuri.
În rapoarte, proiectul se arată finalizat, însă numai prima fază de construcţie a fost începută. Pentru proiect au fost alocaţi trei miliarde de lei, care ar fi trebuit să acopere aproximativ 200 de kilometri pătraţi şi o capacitate de 150 de milioane de metri cubi.
Lacul ar fi trebuit să fie localizat la sud-vest de Târgu Jiu, în judeţul Gorj. Numai prima etapă a fost finaliaztă, adică construcţia unui şanţ şi a unui deversor prin care ar fi trebuit să treacă apa de la cele patru râuri.
Faza a doua ar fi presupus construcţia unui baraj, cu un sistem care să ţină apa. Lacul era construit având în minte două funcţionalităţi: să absoarbă apa în caz de inundaţie pentru a proteja minele din zonă şi să alimenteze cu apă satele din jur, precum şi centrala termică de la Rovinari, care era încă în construcţie.