La un pas de tragedie! Un autocar cu 33 de persoane s-a răsturnat în Pașcani - A fost activat Planul Roșu - 25 de răniți, inclusiv copii
Peste 30 de persoane, printre care și copii s-au aflat la un pas de tragedie în primele ore ale dimineții de sâmbătă. Autocarul în care se aflau s-a răsturnat la intrarea în Pașcani. A fost activat Planul Roșu de intervenție.
Sâmbătă dimineață, la ora 00.13 s-a făcut un apel prin SNUAU 112 după ce un autocar cu 33 de persoane s-a răsturnat la intrarea în municipiul Pașcani.
A fost activat Planul Roșu de intervenție. Zeci de echipaje de la Ambulanță, SMURD, Pompieri și Poliție s-au aflat la fața locului.
Este vorba de membrii unui ansamblu artistic - Flori de Măr din Curtești. Aceștia se deplasau de la Botoșani la un festival in Slobozia, jud. Ialomița.
Au fost mobilizate un număr mare de forțe și mijloace. La locul intervenției au fost deplasate 3 EPA, 1 TIM, 2 ATPVM, 1 ASAS, 8 SAJ tip B, 2 SAJ tip C.
Dintre cei peste 30 de pasageri, 25 (12 minori si 13 adulti) au avut nevoie de ingrijiri medicale.
În urma evaluării medicale au fost transportate la spital 25 de persoane, din care 2 persoane la Spitalul de Copii Sf. Maria Iași. Din totalul persoanelor, 15 aveau vârste cuprinse între 14-17 ani.
În total, la Iași au fost transferate 7 persoane, 16 cu urgențe cod verde au fost evaluați la CPU Pașcani.
Din primele informații, se pare că șoferul autocarului a pierdut controlul volanului în curba din apropierea stației Peco de la intrarea în Pașcani.