MENIU

La ce RISCURI te expui dacă îţi usuci hainele în casă

La ce RISCURI te expui dacă îţi usuci hainele în casă

Dacă usuci hainele în casă, poți să-ți afectezi sănătatea. Hainele umede sunt vinovate de înmulțirea sporilor periculoși, după cum avertizează specialiștii.

Persoanele cu sistemul imunitar slăbit sau care au astm sunt mai expuse la riscurile uscării hainelor în casă. Hainele uscate pe calorifer sau pe radiator pot conține aproape doi litri de apă, iar din această cauză pot ridica nivelul de umiditate cu până la 30% în interiorul locuinței. În acest fel, se creează condițiile ideale de creștere a sporilor de mucegai. Preocuparea experților este în special legată de sporii Aspergillus fumigatus, care pot provoca infecții pulmonare. De asemenea, există riscul apariției disconfortului respirator sau infecțiilor respiratorii.

Ce afecțiuni pot apărea dacă usuci hainele în casă?

Aspergiloza reprezintă numele unui grup de afecțiuni cauzate de un mucegai fungic numit Aspergillus. Acesta afectează de obicei traheea, sinusurile și plămânii, dar se poate răspândi și la alte țesuturi din organism. Condițiile acestea duc la apariția unor simptome asemănătoare astmului, cum ar fi dificultăți de respirație, tuse și febră, dar poate veni și sub forma sinuzitei și infecțiilor pulmonare.

Simptomele mai severe ale acestei afecțiuni includ pierderea în greutate, dureri în piept și tuse cu sânge.

Afecțiunea aceasta nu este contagioasă și persoanele sănătoase pot combate, de obicei, infecția înainte de a se extinde la plămâni. Odată ce ajunge la plămâni, infecția trebuie tratată în mod normal cu medicamente antifungice. Însă la pacienții cu astm, persoanele cu un sistem imunitar slăbit sau deteriorat, cum ar fi pacienții de cancer care fac chimoterapie, persoanele cu SIDA și cei care suferă de o boală autoimună, ciuperca aceasta poate provoca aspergiloză pulmonară - o afecțiune care poate provoca leziuni ireparabile și uneori fatale la nivelul plămânilor și sinusurilor, scrie eva.ro.

Sfatul specialiștilor este să usuci hainele într-un spațiu bine ventilat din casă, departe de dormitoare, în cazul în care vremea de afară nu îți permite să le usuci altfel.

Mai multe articole despre:
haine uscate în casă