L-a acuzat că a bătut-o, dar nimeni nu bănuia ce imagini au înregistrat camerele din dormitorul lor
O femeie și-a acuzat fostul logodnic că a bătut-o și s-a războit pe cale legală cu acesta. Totuși, una dintre dovezile prezentate judecătorilor a dezvăluit adevărul cutremurător.
Omul de afaceri Scott Mitchell (45 de ani), din Florida, Statele Unite ale Americii, a răsuflat ușurat când imaginile surprinse de camerele de supraveghere instalate în dormitorul matrimonial au dovedit că nu și-a bătut fosta iubită. Mary Hunt (29 de ani), fosta lui logodnică, l-a „pârât” judecătorilor că ar fi agresat-o fizic, potrivit The Sun.
Ce-i drept, cu câteva zile înainte ca cei doi să rupă logodna și să anuleze nunta, în luna august a anului trecut, femeia a fost văzută cu ochii vineți. S-au despărțit, iar apoi Scott a observat că îi lipsesc bijuterii în valoare de 2.1 milioane de dolari. A acuzat-o pe Mary Hunt că le-a furat din conacul lui din Florida, iar ca să se apere, aceasta a spus că a fost bătută.
Ghinion! Miliardarul avea camere de filmat instalate în dormitor. Când a adus filmările în instanță ca să-și dovedească nevinovăția, toți cei prezenți au rămas mască. Femeia a fost surprinsă în timp ce își dădea singură pumni în zona capului și a ochilor. „Explicația pentru ochiul vânăt este foarte diferită acum. Nu există dovezi că el a bătut-o. Acest videoclip demonstrează, acum, că ea se lovește singură în aceeași zonă de pe față și de pe cap în care a spus că Scott ar fi lovit-o”, a declarat avocatul lui Scott, Todd Foster. Acum, echipa legală a afaceristului a angajat un expert al FBI să studieze imaginile.
În trecut, Mary Hunt a vorbit despre presupusul abuz la care era supusă de Scott Mitchell. „De atât de multe ori am vrut să renunț, dar nu o mai puteam face”, spunea ea, în luna iunie. La începutul anului, miliardarul a dat-o în judecată pe ea și pe părinții ei, pe care îi acuză că ar fi ajutat-o să fure și să ascundă bijuteriile. Scott Mitchell a declarat furate 99 de coliere cu trei diamante, 147 de inele de aur și 172 de diamante.
Scott Mitchell este CEO-ul unei companii numite Simply Organic. Acesta a fost implicat într-o relație cu Mary Hunt timp de doi ani. Acesta susține că a plătit pentru tot, inclusiv pentru creditul ei ipotecar, datoriile de pe cardul ei de credit, asigurarea ei de sănătate, și chiar a lăsat-o să-i conducă bolidul de lux, un Mercedes Benz din 2015. Ba mai mult, afaceristul i-a dezvăluit combinația secretă de la camera-seif.