MENIU

Kremlinul cere capitularea trupelor ucrainene. "Războiul se poate încheia până diseară"

Foto: Profimedia

Ostilitățile din Ucraina se pot termina „înainte de finalul zilei", în condițiile în care Kievul le ordonă "naționaliștilor" să depună armele, a declarat marți purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Potrivit AFP, solicitarea poate fi tradusă ca un apel la capitularea Ucrainei, în condițiile impuse de Rusia.

„Partea ucraineană poate pune capăt tuturor acestor lucruri înainte de sfârșitul acestei zile; este necesar un ordin ca unitățile naționaliste să-și depună armele, este necesar un ordin ca armata ucraineană să-și depună armele și trebuie să îndeplinească toate cerințele Rusiei. Atunci totul se va termina înainte de sfârşitul zilei”, a spus purtătorul de cuvânt, comentând remarca preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a declarat anterior că și-ar dori să pună capăt ostilităţilor înainte de venirea iernii, potrivit TASS.

„Toate celelalte sunt doar speculații ale șefului statului ucrainean”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

„Ne orientăm pe declarațiile făcute de președintele nostru [Vladimir Putin] că operațiunea militară specială decurge conform planului și își atinge obiectivele”, a subliniat purtătorul de cuvânt.

Întrebat dacă partea rusă are vreun interval de timp aproximativ pentru încheierea operațiunii speciale, Peskov a răspuns negativ.

Preluând anunțul Kremlinul, agenția France Press a titrat că "ofensiva Rusiei în Ucraina se va termina atunci când autorităţile şi armata ucrainene vor capitula".