Kovesi: Verificăm toate tranzacţiile legate de CONTRACTELE MICROSOFT
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, luni la Adevărul Live, că, în ancheta privind licenţele Microsoft, anchetatorii colaborează cu instituţii financiare şi judiciare din străinătate, că au fost făcute numeroase comisii rogatorii şi că sunt verificate tranzacţiile prin off-shore.
Până acum, a explicat şefa DNA, informaţiile sunt că o sumă de zeci de milioane de euro a fost dată cu titlu de mită, că ea poate creşte sau scădea pe parcursul anchetei şi că a fost dată prin contruri bancare sau direct unor perosane fizice sau prin conturi bancare sau societăţi comerciale.
"Se administrează probatoriul, iar, când se vor contura indicii, procurorul va începe urmărirea penală. Sunt foarte multe comisii rogatorii în curs cu insituţii din alte state. Este important când vom primi răspunsurile de la instituţii financiare şi judiciare privind aceste contracte şi tranzacţii financiare ce au avut loc. Verificăm şi tranzacţiille financiare prin off-shore-urile implicate", a arătat Kovesi.
Ea a mai precizat că au fost audiate zeci de persoane din ministere şi alte instituţii care au avut legătură cu încheierea acestor contracte. "Au fost citaţi şi foşti ministri, foşti parlamentari, o parte au venit, o parte urmează", a arătat Kovesi, potrivit mediafax.ro.