MENIU

Klaus Iohannis va fi onorat, sâmbătă, cu Premiul Carol al IV-lea

Klaus Iohannis / Sursa foto: Profi Media

Președintele Klaus Iohannis va merge mâine în Germania, acolo unde va fi onorat cu Premiul Carol al IV-lea. Ceremonia va avea loc la Hof, arată Administraţia Prezidenţială într-un comunicat.

Asociaţia Germanilor Sudeţi a decis în anul 2020 să acorde acest premiu preşedintelui Klaus Iohannis, ca "o recunoaştere a meritelor sale în ceea ce priveşte înţelegerea şi cooperarea dintre popoarele şi ţările Europei Centrale".

În contextul pandemiei, ceremonia nu a putut fi organizată, fiind reprogramată pentru 4 iunie, dată la care se sărbătoreşte şi Ziua Germanilor Sudeţi.

Premiul poartă numele lui Carol al IV-lea, împărat german şi rege al Boemiei (1316-1378) şi are, conform organizatorilor, scopul de "a încuraja o ordine justă a popoarelor şi statelor din Europa Centrală".

Este acordat anual personalităţilor şi organizaţiilor din viaţa politică, economică sau religioasă cu merite deosebite în favoarea înţelegerii şi cooperării popoarelor şi statelor Europei Centrale.