MENIU

Klaus Iohannis tocmai a promulgat LEGEA! 24 iunie este OFICIAL „Ziua Iei”

24 iunie este oficial „Ziua Iei”

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru instituirea zilei de 24 iunie ca „Ziua Iei”. Semnificația și tradițiile din această zi.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru instituirea zilei de 24 iunie ca „Ziua Iei” (PL-x 426/04.10.2021).

Potrivit legii, cu prilejul „Zilei Iei” pot fi organizate activități culturale, sociale și artistice și pot fi difuzate, prin mijloace de informare în masă, materiale care vizează promovarea și protejarea iei.

Din anul 2013, pe 24 iunie (în noaptea de Sânziene) se sărbătorește “Ziua Universală a Iei” la inițiativa unei comunități online, potrivit Institutului Cultural Român.

Piesa principală a costumului popular românesc este cămașa. Cămașa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză și cu o deschizătură în partea de sus. Inițial, cămășile erau confecționate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase și bumbac.

Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in și cânepă, mai ales în partea de nord a țării, în timp ce în sud cămășile erau mai frecvent țesute cu borangic.

IA este, în fapt, o cămașă tradițională românească de sărbătoare, confecționată din pânză albă, bumbac, in sau borangic și împodobită cu mărgele și broderii la mâneci și la gât.

Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiția și gustul de la o generație la alta.