Klaus Iohannis: ”Relația bilaterală excelentă dintre România și Germania a evoluat continuu ajungănd să aibă un caracter cu adevărat strategic”
Președintele Klaus Iohannis a participat, luni, la Ziua Unităţii Germane, la Școala Germană București. Președintele a susținut o alocuțiune cu acest prilej în care a rezumat că relația bilaterală excelentă și solidă dintre România și Germania a evoluat continuu și dinamic, ajungând în prezent să aibă un caracter cu adevărat strategic.
”Este o onoare să iau parte anul acesta la sărbătorirea celei de-a 30-a aniversări a Unității Germane, de data aceasta în condiții speciale, adaptate restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19.
Sărbătorirea, anul acesta, a 30 de ani de la reunificarea Germaniei, precum și marcarea, anul trecut, a aceluiași interval de timp de la Căderea Zidului Berlinului reprezintă repere istorice esențiale ale poporului german, dar și ale unei Europe democratice, unite, deschise și puternice.
Doresc să-i mulțumesc domnului Președinte Federal Frank-Walter Steinmeier pentru cuvintele de apreciere la adresa cooperării dintre România și Germania și să-l asigur că România, ca stat profund atașat idealului de unitate europeană, reprezintă un partener solid și de încredere al Germaniei în spațiul central și sud-est european. Aștept cu mare plăcere vizita la București a Președintelui Federal, de îndată ce condițiile o vor permite.
Doamnelor și domnilor,
Cancelarul Konrad Adenauer obișnuia să spună: „Toți trăim sub același cer, dar nu avem toți același orizont”. Reunificarea poporului german, la 3 octombrie 1990, a fost o contribuție importantă pentru viitorul european comun. Suntem datori să construim în continuare viitorul comun al cetățenilor noștri, în spiritul cooperării, solidarității și coeziunii, atribute care definesc proiectul nostru european.
Relația bilaterală excelentă și solidă dintre România și Germania a evoluat continuu și dinamic, ajungând în prezent să aibă un caracter cu adevărat strategic.
Aniversăm, anul acesta, 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice româno-germane. În ultimii ani, relațiile politice dintre cele două țări s-au dezvoltat semnificativ, prin contacte frecvente și substanțiale la toate nivelurile.
Mă bucur totodată să constat că un pilon de bază al cooperării noastre continuă să-l reprezinte legăturile economice foarte strânse, Germania fiind cel mai important partener comercial al României și unul dintre principalii investitori în economia românească.
De asemenea, un liant important care potențează relațiile româno-germane este reprezentat de comunitatea românească din Germania și de cea a etnicilor germani din România.
Comunitatea românească din Germania, una dintre cele mai mari din afara României, reprezintă un veritabil model de integrare în societatea germană, contribuind la diversitatea socio-culturală și la prosperitatea statului german.
În egală măsură, etnicii germani din România, cu rădăcini adânc implantate în istorie și apreciați pentru contribuția lor la modernitatea României și la viața socială și culturală a comunităților în care trăiesc, aduc o contribuție semnificativă la consolidarea legăturilor dintre statele noastre.
În acest context, doresc să salut organizarea, peste doar câteva zile, a celei de-a 23-a sesiuni a Comisiei guvernamentale româno-germane pentru problematica etnicilor germani din România.
Un domeniu în care colaborarea româno-germană are rădăcini istorice profunde este cel al educației. Primele cărți tipărite în limba română, precum și multe dintre primele școli românești și dintre cele mai importante asociații culturale ale românilor transilvăneni au apărut în orașele săsești și în comunitățile mixte din Sudul Transilvaniei.
Colaborarea româno-germană în sfera educației rămâne un important pilon al relațiilor noastre bilaterale, iar Școala Germană din București, Deutsche Schule Bukarest, oferă copiilor o alternativă educațională care facilitează comunicarea interculturală.
Și pentru că ne aflăm într-o școală, să ne amintim în acest cadru că astăzi sărbătorim și Ziua Mondială a Educației.
Toate comunitățile școlare, indiferent de modelul educațional urmat, contribuie la construcția societăților de mâine.
Apreciez în mod deosebit aplecarea cadrelor didactice și a elevilor spre proiecte care promovează sustenabilitatea, inclusiv protecția mediului și informarea privind schimbările climatice.
Felicit comunitățile școlare pentru activitatea și rolul lor în consolidarea societăților democratice și pentru eforturile recente de a continua actul educațional în ciuda pandemiei de COVID-19.
Onorată asistență,
Apreciem angajamentul și contribuția Președinției germane a Consiliului Uniunii Europene la consolidarea proiectului european. Vă asigur că veți avea în continuare un partener apropiat în România pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Avem nevoie de o Europă unită, prosperă, sigură, mai aproape de cetățenii săi și mai puternic profilată în plan global!
Principiile fundamentale care stau la baza Uniunii - unitatea, solidaritatea și coeziunea - au fost revalidate de actuala criză sanitară. În atingerea obiectivului comun de aprofundare a proiectului european, este imperativ să depășim diviziunile și să găsim soluții și instrumente pentru ca Uniunea să devină mai puternică și să răspundă mai eficient unor eventuale provocări similare în viitor.
Am dovedit la nivel european că putem să răspundem acestui imperativ prin agrearea, în luna iulie, alături de ceilalți lideri ai Uniunii Europene, a Pachetului de relansare economică.
Acordul, de o importanță istorică, va sprijini în mod semnificativ economiile statelor membre afectate de criza sanitară și va contribui la consolidarea proiectului european.
În același timp, protejarea cetățenilor, a libertăților și a valorilor europene este un obiectiv esențial al viitoarelor acțiuni ale Uniunii Europene, în contextul în care ne confruntăm cu un număr tot mai ridicat de amenințări atât din interior, cât și din afara granițelor Uniunii.
Sunt convins că o Uniune puternică – atât intern, cât și pe plan global – va continua să aducă bunăstare și securitate cetățenilor săi, va continua să inoveze și să facă față provocărilor tehnologice, să fie un actor economic competitiv, să aibă un impact recunoscut la nivel global și să fie un model de democrație.
Doamnelor și domnilor,
Împărtășim motto-ul Președinției germane, „Împreună pentru redresarea Europei”, având convingerea că unitatea și coeziunea europeană sunt soluțiile necesare pentru a depăși provocările actuale, așa cum o arată și istoria europeană, la care momentul unificării Germaniei stă martor.
Închei prin a transmite, în numele poporului român și al meu personal, cele mai calde felicitări și urări de pace și prosperitate pentru națiunea germană.
Herzlichen Glückwünsch zum Tag der Deutschen Einheit!
La mulți ani Germaniei”, a fost discursul președintelui Klaus Iohannis.