Klaus Iohannis, mesaj de Crăciun: Ocrotindu-i pe cei dragi, vom trece cu bine, solidari, peste această perioadă
Președintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu prilejul Crăciunului.
"Căldura căminului, momentele prețioase pe care le petrecem alături de familie și de prieteni, bucuria pe care o vedem în ochii celor dragi, generozitatea și compasiunea față de cei aflați în suferință, care au nevoie de sprijinul nostru. Toate acestea înseamnă spiritul autentic al Crăciunului.
Dragi români,
La finalul unui an foarte dificil, să ne reîntoarcem la semnificațiile acestei sărbători! Vă urez să trăiți din plin bucuria Nașterii Domnului, cu speranța că, ocrotindu-i pe cei dragi, vom trece cu bine, solidari, peste această perioadă.
Crăciun fericit tuturor, oriunde v-ați afla!", se arată în mesajul de Crăciun transmis de președintele Klaus Iohannis.