Klaus Iohannis, la Rio de Janeiro - Cooperare internațională pentru a învăța din bunele practici dezvoltate în diferite state
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 19 aprilie 2023, cu prilejul vizitei oficiale în Republica Federativă a Braziliei, întâlniri cu reprezentanții autorităților locale din Rio de Janeiro.
Preşedintele Klaus Iohannis a evidențiat relaţiile speciale ale României cu Brazilia, respectiv cu orașul Rio de Janeiro, punctând faptul că, în urmă cu 95 de ani, odată cu stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două țări, România a înființat, la Rio de Janeiro, prima sa legație din America Latină. Președintele României a subliniat rolul activ al comunității românești din Brazilia în promovarea și dezvoltarea relațiilor dintre cele două popoare, mai ales în domeniul cultural.
În cadrul discuțiilor au fost abordate teme de actualitate, între care dinamizarea relațiilor economice, stimularea schimbărilor comerciale și a investițiilor reciproce, combaterea schimbărilor climatice și protecția mediului, dezvoltarea durabilă, educație şi cultură.
Referindu-se la necesitatea redinamizării şi a amplificării cooperării economice, inclusiv comerciale și investiționale cu Brazilia, și respectiv cu Rio de Janeiro, preşedintele României a prezentat oportunitățile economice oferite de România și a invitat investitorii din regiune să vină în țara noastră, evidențiind faptul că pot fi dezvoltate proiecte comune în mai multe domenii. Președintele Klaus Iohannis a precizat că Rio de Janeiro prezintă un interes aparte pentru România, fiind un centru economic, cultural și istoric definitoriu pentru Brazilia.
Apreciind implicarea intensă a autorităților din Rio de Janeiro în aspecte legate de protecția mediului, președintele României a încurajat intensificarea colaborării în acest domeniu, care poate deveni unul din pilonii cooperării sectoriale dintre cele două țări, la nivel central și local.
Cu ocazia întâlnirii, în prezența președintelui Klaus Iohannis, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România și Guvernul Statului Rio de Janeiro. Memorandumul vizează cooperarea în domeniile adaptării la schimbările climatice, conservării biodiversității și ecosistemelor, precum și al gestionării și monitorizării pădurilor.
Din discuțiile cu autoritățile locale a reieșit faptul că atât Rio de Janeiro, cât şi orașele din România se confruntă cu provocări comune, precum efectele schimbărilor climatice, poluarea aerului în mediul urban și gestionarea suboptimală a deșeurilor. În acest sens, președintele României a evidențiat faptul că tranziția către orașe sustenabile necesită inovare, investiții în cercetare și dezvoltare, dar şi cooperare internațională pentru a învăța din bunele practici dezvoltate în diferite state.
În cadrul discuției cu autoritățile locale din Rio de Janeiro, președintele Klaus Iohannis a subliniat importanța parcurilor pentru calitatea vieții în mediul urban, dar și nevoia de a proteja pădurile urbane, inclusiv de incendiile de vegetație, exprimând totodată deschiderea pentru cooperarea mai strânsă dintre cele două țări în aceste domenii.
Totodată, președintele României a remarcat că o tranziție verde de succes presupune și investiții în educație, accentuând faptul că educația privind schimbările climatice și mediul, mai ales pentru tineri, constituie un alt domeniu în care România și Brazilia pot coopera, la nivel central, dar și la nivel local.
De asemenea, președintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la Monumentul Național al Eroilor căzuți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.