Klaus Iohannis, întâlnire de ultimă oră cu Nicușor Dan: ”Chestiunea termoficării nu poate fi rezolvată doar de către primăria generală, e nevoie de sprijin de la guvern”
Președintele Klaus Iohannis a avut, sâmbătă, o întâlnire cu primarul general al Capitalei - Nicușor Dan în care au discutat, printre altele, de problema termoficării. De asemenea, președintele va avea o întâlnire cu voluntarii SMURD și studenți mediciniști voluntari.
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut o întâlnire cu primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni.
”Tocmai am încheiat o întâlnire pe care am avut-o cu domnul Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, o discuție foarte bună, aplicată. Domnul primar general mi-a prezentat problemele cele mai grele, cele mai mari pe care le-a găsit de la preluarea mandatului. Mi-a prezentat soluțiile pe care le vede și probleme, știm cu toții, sunt multe, începând de la termoficare, la trafic, la gestionarea deșeurilor, la problema poluării în București. Toate acestea sunt chestiuni complicate și am fost foarte bucuros să văd că domnul primar general are soluții, are abordări foarte constructive.
Klaus Iohannis va avea, tot sâmbătă, o întâlnire cu voluntarii SMURD și studenți mediciniști voluntari, la ora 17:00, la Detașamentul de Pompieri „Mihai Vodă”, București, iar la finalul întâlnirii va susține o declarație de presă.
Cel mai recent mesaj al președintelui României, Klaus Iohannis, a fost de mobilizare înainte de alegerile parlamentare. El i-a îndemnat pe români să iasă la vot într-un număr cât mai mare.
„Peste numai două zile suntem așteptați la urne pentru a decide direcția în care va evolua țara noastră în următorii patru ani. Într-o democrație veritabilă, votul este cel mai puternic instrument aflat la îndemâna cetățeanului.
Pe 6 decembrie, folosiți cu înțelepciune această putere uriașă, pentru că miza este una de o importanță covârșitoare. Alegeți cu responsabilitate, cu gândul la prezent, dar și la modul în care va arăta România de mâine.
Contextul epidemiologic generat de pandemia de COVID-19 impune ca alegerile parlamentare să se desfășoare în condiții cu totul și cu totul speciale. Există reguli sanitare stricte, bine elaborate și implementate, astfel încât în ziua votului riscul de infectare să fie redus la minimum pentru toți participanții la procesul electoral, indiferent de localitatea în care votează. Dacă fiecare dintre noi va respecta normele, nu vor fi motive de îngrijorare suplimentare. Vă îndemn, așadar, să veniți în număr cât mai mare la urne și să vă faceți auzită vocea.
Am traversat împreună un 2020 extrem de dificil, însă, cu ajutorul vaccinurilor anti-COVID, începem să întrezărim sfârșitul acestei teribile pandemii. În perioada următoare, trebuie să fim pregătiți să demarăm un temeinic proces de reclădire a statului.
Mandatul pe care voi, dragi români, mi l-ați dat, este de a construi România Normală și sunt decis să îl duc la îndeplinire. Dar România Normală poate deveni realitate doar dacă valorificăm votul din 6 decembrie. Urmează patru ani fără alte alegeri, avem deci o șansă istorică la o guvernare stabilă, care să pună în practică acele măsuri de reformă mereu amânate, dar esențiale pentru dezvoltare. Ca acest lucru să fie posibil, votul din 6 decembrie trebuie să conducă la constituirea unei majorități solide, capabile și dornice să lucreze în beneficiul românilor.
Voi conduce personal acest efort de coagulare a tuturor forțelor democratice și reformiste, care se angajează la progresul României. Totodată, 6 decembrie este ziua în care România poate în sfârșit să se despartă definitiv de cei care au ținut-o în subdezvoltare și au încercat s-o deraieze de la parcursul său european și democratic. Pentru a intra într-o nouă etapă, de prosperitate și dezvoltare, România are nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi. Dragi români, pe 6 decembrie vă aștept pe toți la vot!”, a spus Klaus Iohannis în mesajul său de la Palatul Cotroceni, vineri seara.