Klaus Iohannis, în SUA: Vom fi unul din cei mai puternici piloni transatlantici în UE
România, ca stat-membru al NATO și al Uniunii Europene, este un puternic promotor al legăturii transatlantice, a declarat președintele Klaus Iohannis, marți, la Forumul Global American Jewish Committee.
''Trebuie să menținem și să consolidăm puterea sa în fața provocărilor cu care se confruntă atât Europa, cât și Statele Unite. Și Europa și America au nevoie de asta, indiferent dacă vorbim despre relația UE — SUA sau despre ce avem de făcut în NATO. Europa în prezent se confruntă cu multiple crize fără precedent — extremismul, naționalismul, populismul, xenofobia, rasismul, antisemitismul și discriminarea — care ne amenință societățile democratice'', a spus șeful statului.
Potrivit acestuia, provocările subminează proiectul european și duc la neîncredere, resemnare, scepticism și lipsă de solidaritate.
''Împărtășesc aceste gânduri cu dumneavoastră deoarece SUA are nevoie ca UE, ca partener strategic, să fie puternică și unită. Securitatea UE, în sensul cel mai larg, a întregii Europe este foarte relevantă pentru securitatea Statelor Unite. Așa a fost și va fi întotdeauna. În acest context, vă pot asigura că vom fi unul din cei mai puternici piloni transatlantici în Uniunea Europeană. Legătura transatlantică va continua să fie cea mai puternică garanție a noastră pentru securitate, libertăți fundamentale și prosperitate'', a punctat Iohannis.
Șeful statului a mai vorbit și despre excelenta cooperare militară cu Statele Unite dar și despre potențialul în alte paliere ale cooperării bilaterale. "Găzduirea de către România a sistemului Aegis Ashore de la Deveselu este unul din cele mai importante proiecte ale Parteneriatului Strategic. Dincolo de dimensiunea de securitate, există și alte posibilități. România, ce a avut cea mai mare creștere economică în Uniunea Europeană în 2016, întâmpină companiile și investițiile din SUA oferind un mediu sigur și deschis. De asemenea, așteptăm cu mult interes un progres mai mare în dimensiunea de inovare, educație și cercetare, acestea fiind domenii de mare importanță pentru viitorul nostru comun," a declarat Iohannis.